Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 28 februarie 2022, în ziua de pomenire a Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, la biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Galaţi a avut loc o sedinţă administrativă în cadrul careia a fost instalat noul protoiereu de Galaţi.

La întrunirea prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au participat toţi preoţii de la parohiile din cuprinsul Protopopiatului Galaţi.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit slujba de hirotesie întru protoiereu pe seama Protoieriei Galaţi a preotului Valentin Rădoi de la parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul Galaţi.

Noul protopop a primit din partea ierarhului locului bedernița, brâul roșu şi crucea pectorală, după care a fost semnată gramata chiriarhală.

După ceremonia de hirotesie şi instalare a noului protoiereu, a fost săvârşită slujba Paraclisului Maicii Domnului şi au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos, precum şi rugăciuni pentru încetarea războiului din Ucraina și pentru pacea din întreaga lume.

În continuare, chiriarhul Dunării de Jos a prezidat prima întrunire administrativă a preoţilor din această protoierie sub conducerea duhovnicească a noului protoiereu.

În cuvântul adresat cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi la sporirea rugăciunii şi la manifestarea dragostei prin înmulţirea faptelor bune faţă de semenii care au nevoie.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa i-a mulţumit fostului protopop de Galaţi, preotul Eugen Buruiană, pentru întreaga activitate misionară din cei 21 de ani în care a condus preoţii din această unitate administrativă a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La început de mandat, în noua calitate pe care a primit-o, pr. Valentin Rădoi a mulţumit pentru încrederea acordată, încredinţându-l pe Arhipăstorul Dunării de Jos că atât el, cât și preoții din acest protopopiat vor fi permanent în slujba lui Hristos, îndeplinidu-şi misiunea de păstori de suflete pentru credincioşii încredinţaţi.

În contextul declanșării războiului din Ucraina, în cadrul întrunirii au fost discutate şi aprobate o serie de măsuri ce au în vedere sprijinirea refugiaților aflaţi în dificultate.

Întrucât la sărbătoarea de astăzi este şi ziua onomastică a chiriarhului Dunării de Jos, toţi preoţii prezenţi la eveniment i-au transmis mesaje de felicitare şi de mulţumire ierarhului lor pentru dăruirea şi râvna cu care păstoreşte această eparhie.

Pr. Rareş Bucur

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook