Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 26 februarie, Atelierul eparhial de lumânări „Sf. Mc. Fotini“ din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în mijlocul angajaţilor atelierului pentru a binecuvânta lucrarea desfăşurată aici şi a se ruga pentru odihna celor trecuţi la cele veşnice, între cei pomeniţi astăzi fiind şi Arhiepiscopul Antim Nica, în timpul căruia s-a înființat acest atelier.

La slujbă au participat slujitori din administraţia eparhială, clerici practicanţi, precum şi personalul care lucrează în cadrul Atelierului de lumânări.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre luminarea vieţii Sfintei Fotini de către Însuşi Domnul nostru Iisus Hrsitos şi despre darul luminos al lumânării aşezat din dreapta credinţă în viaţa liturgică.

De asemenea, ierarhul locului a apreciat priceperea personalului şi jertfelnicia celor ce lucrează pentru a întreţine lumina în sufletele lor şi a credincioşilor.

La final, chiriarhul i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi le-a oferit daruri ostenitorilor fabricii de lumânări.

⁕⁕⁕

Atelierul eparhial de lumânări a fost construit între anii 1975 - 1977, în timpul arhipăstoririi vrednicului de pomenire ierarh Antim Nica al Dunării de Jos.

Pe lângă spaţiul propriu-zis de lucru care cuprinde echipamentele de baza, tipurile de matriţe utilizate în activitatea de confecţionare a lumânărilor, atelierul dispune şi de alte magazii şi depozite de materie primă.

Lucrările de reamenajare a Atelierului, precum şi dotarea acestuia cu echipamente care să optimizeze procesul de producţie au fost realizate, cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Casian, în anul 2016.

Pr. Rareş Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook