Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, la data de 25 ianuarie, când Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Grigorie Teologul, parohia gălăţeană care-l are ca ocrotitor îşi sărbătoreşte hramul.

Programul liturgic şi misionar prilejut de hramul acestei parohii a început în seara zilei de 24 ianuarie cu săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfântului Grigorie Teologul şi a continuat astăzi, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în noul locaş de cult al parohiei.

La slujbă au participat mulţi credincioşi din parohie, dar şi copii, unii dintre aceştia la momentul cuvenit fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Grigorie Teologul, evidenţiind totodată calităţile deosebite care îl fac pe acesta un mare dascăl pentru întreaga umanitate, un mare ierarh, un mare medic al sufletelor şi al trupurilor noastre şi un sfânt a cărui viaţă este mereu actuală.

„La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din biserica ocrotită spiritual şi cereşte de Sfântul Grigorie Teologul, unul din cei trei mai mari dascăli ai lumii şi ierarhi, am înţeles cu iubiţii credincioşi şi devotaţii preoţi jertfelnici rugători din această comunitate că în pofida timpului, a uzurii, a îmbătrânirii, a bolii şi a morţii, Dumnezeu a ales unele persoane care au depăşit suferinţa, boala şi au trecut dincolo de moarte pentru că s-au adăpat din izvoarele harului şi,  împreună cu Domnul, permanent au adăpat Biserica lui Hristos, cu dreapta credinţă, cu rugăciunea neîncetată şi cu iubirea nesfârşită.

Din izvoarele harului, Sfântul Grigorie în cer şi pe pământ s-a unit în prietenie sfântă cu Sfântul Vasile cel Mare pentru credinţa unită cu cultura în şcoală, pentru evlavia, rugăciunea şi asceza în viaţa de mănăstire şi pentru filantropia sau iubirea nesfârşită faţă de tot omul.

În toată opera Sfântului Grigorie Teologul, pe care îl cinstim astăzi, străbate îndeosebi o prietenie sfântă pe care el o vede de-a lungul vieţii între slujitorul sufletului, care-i preotul prin arta cea mai mare, căci preoţia este ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor, şi medicul pentru trup. El îi aşează în oglindă în opera sa, pe medicul de suflet şi pe medicul de trup şi ne convinge încă o dată că prin cooperarea terapiei de la Altar cu terapia din spital, şi masa de operaţie are o anumită putere a harului vindecării, aşa cum preotul şi medicul, împreună cu voluntarii ne dau atâtea probe în Biserică, în ţară şi în lume de vindecare sufletească, prin care obţinem şi deplina vindecare trupească“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

Totodată, ierarhul a felicitat preoţii slujitori, membrii Consiliului şi Comitetului parohial, precum şi pe toţi cei care au sprijinit zidirea unui nou sfânt lăcaş al parohiei, îndemnându-i să înceapă şi lucrările de pictură.

Evenimentele prilejuite de hramul parohiei „Sfântul Grigorie Teologul“ s-au încheiat cu oferirea mesei de prânz şi a alor daruri pentru cei 28 de copii din cadrul Centrului de Plasament „Ion Creangă“ din municipiul Galaţi.

***

Parohia „Sfântul Grigorie  Teologul“ din Galaţi a fost înfiinţată în anul 2002, în prima zi a lunii noiembrie, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, prin desprinderea de parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi. La data de 10 octombrie 2003, ierarhul Dunării de Jos a aşezat piatra de temelie şi a sfinţit locul viitoarei biserici închinate Sfântului Grigorie.

Din anul 2004 au început lucrările de construcţie la noul locaş de cult, iar în anul 2013 a fost construit acoperişul şi au fost aşezate turlele.

În prezent locaşul de cult este pregătit pentru pictură.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook