Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, la data de 25 ianuarie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Grigorie Teologul, parohia gălăţeană care îl are ca ocrotitor spiritual pe acest sfânt se află în zi de mare sărbătoare.

Programul liturgic şi misionar prilejut de hramul acestei parohii a început în ajunul sărbătorii cu săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfântului Grigorie Teologul şi a continuat astăzi, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La slujba oficiată în noul locaş de cult al parohiei au participat mulţi credincioşi din municipiul Galaţi şi 52 de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 11 din Galaţi, unii dintre aceştia fiind împărtăşiţi de ierarhul locului cu Sfintele Taine.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Grigorie Teologul, reliefând calităţile de mare dascăl şi luminat ierarh al Bisericii.

Ierarhul locului i-a felicitat pe preoţii slujitori, membrii Consiliului şi Comitetului parohial, precum şi pe toţi cei care au sprijinit zidirea unui nou sfânt lăcaş al parohiei.

Întrucât în aceste zile, Părintele Arhiepiscop a făcut un apel către preoţii şi credincioşii din Eparhia Dunării de Jos pentru ajutorarea micuței Iris Cristiana, în vârstă de doar doi ani și patru luni, care suferă de o boală genetică rară - Sindromul «Joubert», astăzi, în sfântul locaş a fost făcută o colectă în bani pentru sprijinirea acestui caz.

Evenimentul s-a încheiat cu oferirea a 400 de pachete cu alimente credincioşilor prezenţi la slujbă.

În zilele premergătoare hramului, parohia a oferit articole igienico-sanitare pentru 20 de deţinuţi din Penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi.

***

Parohia „Sfântul Grigorie  Teologul“ din Galaţi a fost înfiinţată în anul 2002, în prima zi a lunii noiembrie, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, prin desprinderea de parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi. La data de 10 octombrie 2003, ierarhul Dunării de Jos a aşezat piatra de temelie şi a sfinţit locul viitoarei biserici închinate Sfântului Grigorie.

Din anul 2004 au început lucrările de construcţie la noul locaş de cult, iar în anul 2013 a fost construit acoperişul şi au fost aşezate turlele.

În prezent în locaşul de cult sunt efectuate lucrări de pictură.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Învierea Domnului

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook