Dintotdeauna, Biserica Ortodoxă Română a promovat cu consecvență cultul memoriei înaintașilor/ moșilor/strămoșilor/bunilor/străbunilor/blajinilor/eroilor. Afirmația anterioară a fost reconfirmată recent prin proclamarea de către Sfântul Sinod a anului 2021 drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul“, cu intenția de a aduce în atenție „valoarea liturgică și culturală a cimitirelor“. Spaţiul funebru reprezentat de cimitir (de la elinul κοιμητήριον, somn) generează în actualitate o dublă perspectivă: păstrător al rămăşiţelor celui dispărut şi depozitar al memoriei acestuia Referindu‑se la acest aspect,  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a definit magistral relația cult‑cultură: „Când cultul religios a rodit în cultură, el s‑a deschis spre universalitate, iar când cultura s‑a inspirat din cult, ea s‑a deschis spre eternitate“.

În contextul activităților din „Anul comemorativ“, preacucernicul părinte Eugen Drăgoi, reputat polihistor și infatigabil creator, a îmbogățit patrimoniul spiritual local cu o lucrare unicat: „Cimitire și morminte creștine în Galați“, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2022, 160 p. (apărută la 3 martie 2023. Albumul este al 44‑lea volum al operei sale, la care se adaugă coautoratul la alte 10 volume editate de Patriarhia Română și colaborarea la alte 60 de lucrări. De asemenea, dânsul este și autorul a sute de studii și cercetări, pe teme de mare importanță pentru spiritualitatea națională/regională/locală.

Trebuie menționat că și volumul album reprezintă finalizarea unor defrișări anterioare a problematicii cimitirelor gălățene. Este meritoriu că polimorfismul creației, asociat cu prolificitatea operei s‑au concretizat în apariția unor lucrări și studii cu tematică asemănătoare, după cum urmează: „Înmormântarea și pomenirile pentru morți“., Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1997; „Mărturii de viaţă bisericească în ţinutul Tecuciului, de la începuturi până la anul 1800“., Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2015, 484 p; „La izvoarele Covurluiului. Studii de istorie ecleziastică“, vol. I (cu o prefață de prof. Cristian Dragoș Căldăraru), Editura Partener, Galați, 2017, 424 p; Cimitire și morminte mănăstirești în Galați“., în „Teologie și educație la Dunărea de Jos“. XIX, Analele „Universității Dunărea de Jos“, fascicula XVI, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2021, p. 81‑105;  „Vechi cimitire și morminte creștine în Galați“. I. Cimitire mănăstirești“., în vol. „ Biserică, misiune, slujire“. Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2022, p. 189‑204) etc.

Lucrarea recent apărută este structurată pe trei capitole, cu introducere, note și bibliografie, la care Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, semnează prefața „Un album «Memento» al celor nemuritori“. În capitolul I al volumului se oferă informații despre cimitirele mănăstirești dintr‑o triplă sorginte: mănăstiri dispărute, lăcașuri existente sau foste mănăstiri devenite biserici parohiale. Capitolul al‑II‑lea abordează problematica cimitirelor bisericilor de mir după un registru bifocal: dispărute sau existente și astăzi iar capitolul al III‑lea, cel mai consistent, tratează problematica cimitirelor funcționale din Galați în anul 2021. Este meritul autorului că, în premieră, oferă o imagine completă a necropolelor orășenești, prin furnizarea de informații de referință despre cele patru cimitire urbane din Galați: Eternitatea, Ștefan cel Mare, Sfântul Lazăr și  Cătușa.

Cu acribia‑i recunoscută, părintele Drăgoi menționează în bibliografia cărții sale peste 200 de lucrări și inserează 312 note de final. Dintre antecesorii săi în abordarea subiectului sunt pomeniți: Cristian Căldăraru, Mihaela Denisia Liușnea, Pr. conf. univ. dr. Lucian Petroaia, arhim. Daniil Oltean, Paul Păltănea, Victor Cilincă, Corneliu Stoica, Maria Stanciu etc.

Ne exprimăm gratitudinea pentru apariția acestui volum, cu atât mai mult cu cât, intenția regretatului istoric Paul Păltănea, anunțată în Scrisoarea înregistrată la cancelaria eparhială cu nr. 2432 din 17 mai 2002, de a realiza ,,Istoricul cimitirelor și al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cimitirul Eternitatea“, nu s‑a mai finalizat. Cu regret, amintim și faptul că avertismentul patriarhului istoriografiei gălățene din articolul publicat în Viațaliberă (Paul Păltănea ,,Cimitirul Eternitatea, o arhivă necercetată“) nu a fost încă perceput (sperăm că doar temporar!)

Părintele Drăgoi, pe lângă spectacolul ideilor şi revelaţia cuvântului, ne încântă, în noua sa carte, cu splendorile  „grădinei sufletelor“, devenită, cu trecerea timpului, o veritabilă galerie a personalităţilor gălățene. În cele 107 splendide imagini ale albumului, autorul ilustrează cu rafinament artistic valorile patrimoniului arhitectural al Cimitirului Eternitatea. Indubitabil, în timp cimitirul a devenit un adevărat muzeu în aer liber al sculpturii și arhitecturii locale, etalându‑și valorile de la neoclasic la baroc sau neogotic flamboiant. Busturile, altoreliefurile, monumentele funerare, obeliscurile realizate de sculptori mai mult sau mai putin cunoscuți alcătuiesc o colecție de artă integrată în natură. O plimbare prin cimitirul Eternitatea echivalează cu parcurgerea, peripatetică, a unei enciclopedii a literaturii, artelor și științei zonale. Solemnitatea și frumusețea monumentelor funerare au devenit parte a unei atmosfere unice, a unui univers în care verdele vegetației găzduiește veșnicul doliu, transformându‑l în recviem.

„Creștinul se naște muritor și moare nemuritor“, spunea inspirat Emil Cioran. Într‑adevăr, prin credință, rămânem vii doar că ne „mutăm“ în veșnicia cimitirului. Un spațiu venerabil, de convorbiri tainice și de comuniune cu cei vii, care îngrijesc mormintele, aprind lumânări, rostesc rugăciuni, pentru ca rudele lor repausate să se odihnească în pace; un loc sacru, o dimensiune a demnității, onoarei și nivelului de civilizație al enoriașilor unei parohii.

Un adevăr simplu, un adevăr imuabil, un adevăr evident pe toate meridianele și în toate timpurile ne avertizează: „Nimic mai sigur ca moartea, nimic mai nesigur ca și clipa venirii sale“. Datorită impredictibilății, Thanatos generează anticipativ testamente, cuvinte de edificare, artes moriendi, inscripții tombale sau alte producții literare, morminte fastuoase etc., care aspiră să facă acceptabil, inacceptabilul, să reprezinte nefigurativul.

Reluând problematica cimitirelor urbei de la mila 80 a Dunării, vom sublinia faptul că mănăstirile din Galați și bisericile de mir au avut, de la ctitorirea lor, fără nicio îndoială, cimitire în jurul lor, fapt atestat documentar începând cu prima jumătate a secolului al XV‑lea. Cea mai veche mărturie despre existența unui cimitir în jurul unei mănăstiri din Galați datează din anul 1429. Unele mănăstiri sunt menționate și peste un secol (primăvara anului 1544) când domnul Moldovei Petru Rareș, „cu doamna Elena, și cu toți boierii mari și tot sfatul și arhiereii și cu toți egumenii moldoveni“ s‑au aflat la Galați.

Călătorii străini (în majoritate catolici și protestanți) care trec și prin Galați amintesc și despre existența unor mănăstiri. Astfel, Pietro Deodato Bakšič,  Bartolomeo Bassetti, Marco Bandini, Paul de Alep, Aubry de la Motraye etc. menționează biserici și mănăstiri care  aveau și cimitire în jurul lor: Mănăstirea Sfinții Arhangheli, Precista, „Sf. Nicolae“, Mănăstirea Mavramol etc.

La începutul secolului al XIX‑lea, procesul de modernizare a României aduce o modificare urbanistică majoră prin interzicerea înhumărilor în intravilan și prin plasarea cimitirelor în afara zonelor locuite. Fără intenția de a aprofunda problema implicațiilor survenite în urma modificărilor impuse, consider totuși oportun să comentez succint acest aspect, mai ales că autorul nu insistă asupra consecințelor măsurilor legislative din epocă.

La nivel social are loc o laicizare a instituției morții. Cu sau fără intenție din partea autorităților, ritualul funerar este scos de sub influența exclusivă a bisericii, prin schimbarea amplasamentului mormântului. Astfel, biserica și cimitirul devin două destinații distincte în itinerarul urban al omului obișnuit, două repere diferite la nivelul orașului. Acest fapt a generat uneori chiar stări tensionate între cei trei actanți: autorități, populație, cler. La nivel urbanistic, se creează în jurul orașelor o centură de cimitire, amplasate la extremitățile principalelor drumuri, în imediata vecinătate a barierelor existente, în încercarea de a acoperi necesarul de locuri de înhumare.

Din punct de vedere legislativ s‑au introdus instrumente care să reglementeze atât amplasamentele noilor cimitire (exproprieri, cumpărări, donații), cât și modul lor de alcătuire (formă, dimensiuni, elemente componente). În Moldova, prevederile normative pentru cimitire au fost cuprinse chiar în Regulamentul Organic. Ulterior, întregul proces de moderinzare civică ce include și nevoia unei necropole periferice îl regăsim reglementat, în mod pragmatic prin Regulamentul pentru înmormântări (Aprobat prin ordonanţa domnească din 1860), urmat de Regulamentul pentru trasportul cadavrelor omeneşti (Publicat în Monitorul Oficial No. 3 din ianuarie 1877) şi de Regulamentul pentru verificarea morţilor.

Normele şi modalităţile noi de comportament civic din perspectivă teoretică şi factuală, s‑au reglementat prin dispoziţiunea finală definitivată a art. 105 din Legea sanitară, care solicita un comportament de supunere şi constrângere. Procesul de moderizare civică a impus nevoia unei necropole periferice, reglementată în mod pragmatic prin Legea pentru înmormântări din 17 martie 1864, care era general valabilă pentru toate identităţile confesionale, fără diferenţiere de apartenenţă etnică sau de rit, din spaţiul Vechiului Regat. Conformându‑se prevederilor noii legi, Primăria Galați a dispus ca, începând cu 18 septembrie 1865, „înmormântările să se facă într‑un spațiu la marginea orașului, peste șanțul de lângă bariera Calea Tecuci și pe care s‑au împrejmuit cu îngrăditură spre a servi de cimitir pentru toate cultele de aice“. Noul cimitir, numit „Cimitirul general“, așezat în partea vestică a orașului, cum îl prezintă Moise Pacu, a fost înfiinţat cu 20 de hectare donate de guvern şi includea cinci sectoare destinate: ortodocșilor, catolicilor, luteranilor, armenilor și musulmanilor. Astfel se reglementează și se organizează cimitirul comunal, conceput după model Occidental. Schimbările din prima jumătate a secolului al XIX‑lea în plan juridic, au condus și la schimbări de mentalitate. Cercetarea bunurilor de patrimoniu din Cimitirul „Eternitatea“ care din păcate, unele treptat se degradează, poate să ofere multe date pentru reconstituirea evoluției culturale a celor care au lăsat moștenire un patrimoniu, care să îi înscrie în eternitate. Elita locală începe să fie preocupată de executarea unor lucrări pentru cavouri, capele, pietre tombale, cruci pe piedestale etc.

La început, lucrările funerare din Galați au fost executate, în special, de sculptori greci care veneau din spațiul ortodox: Nicolaos Renieris, Ioannis Renieris, Dimitrios Lyritis, Simion D. Lyritis, Dimitrios Colios, N. Niforatos, I. Silicos și Vassillos Scutaris etc. La sfârșitul secolului al XIX‑lea și începul secolului al XX‑lea se extinde aria de proveniență a meșterilor, unii provenind și din alte spații, cum a fost, de pildă, austriacul Eduard Hauser. Acesta cunoscuse succesul ca director de șantier la ridicarea clădirilor Operei din Viena, a Băncii din Viena și a celei care va adăposti o perioadă Ministerul de Război sau a nu mai puțin de patruzeci de biserici ș.a.

La Galați, numele său este legat de o lucrare realizată în marmură neagră, pentru frații Hagi Vasile Frigator (1813‑1887) și Dimitrie Frigator (1838‑1902). Cel de‑al doilea Frigator, devenit bancher, a fost unul din marii filantropi locali, el distingându‑se prin finanțarea construcției unui azil de bătrâni, a unei cantine școlare și a unui corp de clădire pentru Spitalul „Elisabeta Doamna“.

Cimitirul din Galați, oferă o binemeritată odihnă și eroilor care s‑au jertfit pentru țară, precum și celor care s‑au dedicat sacrelor idealuri de libertate, independență, suveranitate: Cripta Luptătorilor Români; Mausoleul Eroilor Români din războaiele: 1877‑1878, 1916‑1919 și 1941‑1945, situat în zona centrală la sud de biserica „Adormirea Maicii Domnului“; Mormântul celor 3 aviatori din 1941; Mausoleul eroilor francezi și algerieni din Războiul din 1916‑1918; Monumentul eroilor geniști din anul 1941: Monumentul eroilor greci; Mormântul ostașilor italieni; Monumentul eroilor germani ș.a.

Printre personalităţile vieţii publice înmormântate în Cimitirul „Eternitatea“ se numără: Charles Cunningham (1801–1860), fost vice‑consul şi apoi consul al Regatului Britanic la Galaţi şi Brăila; Vincenzzo Fanciotti (1824‑1886), care a contribuit la ridicarea Şcolii Comerciale „Alexandru Ioan Cuza“ fiind cel care a oferit locul pe care va începe, în 1881, să se construiască localul şcolii; Gheor­ghe Fulger (1832‑1899), primar al Galaţiului  între 1883 şi 1884; Ioan D. Prodrom (1867‑1952), filantrop şi remarcabil om politic gălăţean, primar al oraşului Galaţi (1923‑1925), Senator, Preşedinte al Camerei de Comerţ din Galaţi şi Prefect al judeţului Covurlui; Nicolae Mantu (1871‑1957) unul dintre cei mai apreciaţi pictori români, promotor al strângerii de fonduri pentru construirea bibliotecii municipale (clădirea de astăzi a Teatrului Dramatic)

Ioan C. Plesnilă, fostul proprietar al moşiei Lunca din comuna Jorăşti, a lăsat prin testament 30.000 lei pentru construcţia în cimitir a unei capele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. O altă dorinţă a filantropului Ioan C. Plesnilă era ca la subsolul edificiului să fie ridicată şi o criptă, unde să fie înmormântat. Cererea a fost acceptată, dar începerea lucrărilor a trenat. Deși, la 12 iulie 1902, Consiliul parohial a luat în discuţie construirea bisericuţei abia în 6 martie 1906 s‑a pus piatra de temelie. Amânarea construcției s‑a datorat unui proces legat de donaţie, fratele donatorului cpt. Gh. Plesnilă, susţinând că testamentul „mistic“ lăsat de acesta era sub semnătură falsă.

În 1907, un raport tehnic arată că antreprenorul M. Roman şi ing. I.D. Popovici lucrau la biserică. Tot atunci, ei cereau să înlocuiască „zidăria de cărămidă cu zidăria de granit de Turcia“, pe care consiliul parohial „o găseşte superioară“. Cererea a fost aprobată. Sfinţirea bisericii a avut loc în iulie 1913. Deşi nu este o biserică mare, ridicarea capelei din Cimitirul „Eternitatea“ a necesitat ani buni de lucru şi o mobilizare corespunzătoare. Lucrarea a beneficiat și de donații consistente, dintre care amintim contribuția generalului Tanoviceanu, preşedintele Curţii de Apel Galaţi, care împreună cu alți gălăţeni au contribuit la sporirea fondurilor şi la înălţarea zidului.

Un moment important în modernizarea cimitirului l‑a reprezentat mandatul, scurt ca durată dar bogat în realizări, al primarului Ghiţă Vasiliu. Acesta s‑a străduit să obţină fonduri pentru repararea catedralei, l‑a numit pe Dumitru Stăhiescu, profesor de istorie la Liceul „V. Alecsandri“, în funcţia de director al Muzeului „Casa Cuza Vodă“ şi a realizat un plan de sistematizare a oraşului Galaţi, având în vedere distrugerile care au fost făcute la cutremurul din 1940. Astfel, a fost reparată strada Domnească, au fost refăcute 12 şcoli, mai multe dispensare, Azilul de Bătrâni şi Spitalul Elena Doamna. Vrednicul primar a intrat în folclorul local datorită modului în care s‑a inaugurat clopotniţa de la Cimitirul „Eternitatea“, ale cărei lucrări le‑a inițiat dar, din nefericire, a devenit și primul beneficiar, propriul cortegiu funerar, trecând la 8 decembrie 1942 pe sub bolta clopotniței.

În încheiere, reiterăm concluzia că premiera marcată prin apariția volumului‑album întregește imaginea Galaților cu o lurare admirabilă, care oferă multe informații interesante și delectează privirea prin imaginile superbe conținute. Publicarea acestei bijuterii spirituale este un eveniment care confirmă faptul că atunci „când cultul religios a rodit în cultură, el s‑a deschis spre universalitate, iar când cultura s‑a inspirat din cult, ea s‑a deschis spre eternitate“.

Prof. Dr. Gheorghe Felea