Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Miercuri, 11 iulie 2012, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc susţinerea examenului de disertaţie de către absolveţii celei de a treia promoţii de masteranzi teologi ai Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Programul a debutat în Catedrala Arhiepiscopală prin oficierea slujbei Sfintei Liturghii, la care au participat toţi absolvenţii Departamentului Teologic al acestei instituţii de învăţământ, împreună cu profesorii lor îndrumători.

După oficierea Sfintei Liturghii, în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a avut loc susţinerea lucrărilor de disertaţie, eveniment prezidat de către Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de cadrele didactice ale Departamentului teologic.

Anul acesta, în cadrul Departamentului teologic din Galaţi un număr de 23 de studenţi au obţinut diploma de master în teologie, majoritatea fiind preoţi ai Eparhiei şi profesori de religie.

Tot astăzi, în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea posturilor vacante de preot în mediul urban. La examen s-au prezentat 5 preoţi din judeţele Galaţi şi Brăila.

Programul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, după care a urmat examenul propriu-zis care a constat din două probe: proba scrisă şi proba orală.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook