Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 27 iulie a.c., Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“, situată în staţiunea Lacu-Sărat din imediata apropiere a municipiului Brăila, şi-a sărbătorit hramul.

Aşezământul monahal aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon este locul unde monahiile închinoviate aici slujesc lui Dumnezeu şi semenilor, contribuind la alinarea suferinţelor trupeşti pentru bolnavii aflaţi la tratament în staţiune. În apropierea locaşului de cult se află noul corp de chilii, care are şi rol de centru social şi filantropic.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii și cu un mare sobor de preoţi şi diaconi.

Eveniment pastoral-misionar şi social-filantropic deopotrivă, hramul binecunoscutei mănăstiri brăilene a reunit numeroși pelerini sosiți în chip special la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, credincioşi aflaţi la tratament în staţiunea Lacu-Sărat, oficialităţi locale şi judeţene, cadre medicale din Brăila şi de la baza de tratament a staţiunii Lacu-Sărat,precum şi monahi şi monahii din mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La momentul liturgic cuvenit, foarte mulți copii și credincioşii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul adresat cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că Sfântul Pantelimon este ocrotitorul Mănăstirii din Stațiunea Lacu-Sărat, dar este și Tămăduitor al bolnavilor care vin în această stațiune recunoscută drept o «Vitezdă» pentru sănătatea trupească. Aceste două ipostaze, de sănătatea sufletească și trupească, arată încă o dată rolul bisericii de a fi un spital obștesc al sufletelor și al trupurilor noastre și, totodată, un loc al iubiri lui Dumnezeu față de toți oamenii“.

Ierarhul a mai precizat că „Sfânta Evanghelie de astăzi ne-a invitat să primim și medicamentul prin care Sfântul Pantelimon a reușit să devină vindecător, și anume, iubirea față de Mântuitorul Iisus Hristos, din care s-a născut iubirea față de aproapele, iubire ce ne conduce la unitate în credință și la solidaritatea dintre noi“.

De asemenea, Preasfinţitul Părinte Visarion, a transmis un cuvânt în care a precizat că ziua de prăznuire a Sfântului Pantelimon la Mănăstirea Lacu-Sărat „A fost o zi de bucurie, o zi a binecuvântării lui Dumnezeu, Cel Minunat întru Sfinții Săi, o zi în care, iată, pelerini de la Tulcea, de la Galați, de la Brăila și din alte părți ale țării au venit la această «Vitezdă duhovnicească» pentru a se întâlni cu Mucenicul Pantelimon și pentru a dobândi sufletească tămăduire și trupească lecuire de la acest izvor viu și curgător, care este acest loc sfânt și binecuvântat prin darul și harul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos“.

La final a fost săvârşit parastasul pentru ctitori.

După tradiţie, cu binecuvântarea Chiriarhului Dunării de Jos, harnicele şi inimoasele maici ale mănăstirii s-au preocupat în special de bătrânii de la centrul de recuperare din imediata vecinătate, pregătind hrană pentru fiecare dintre ei și peste 600 de pachete cu alimente pentru credincioșii prezenți la hramul acestei mănăstiri.

***

Mănăstirea Lacu-Sărat este cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila, care şi-a început activitatea la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii. La 27 iulie 1999 s-a sfinţit biserica mănăstirii, cu hramul Sfântul Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon, ocrotitorul şi vindecătorul bolnavilor, şi s-a inaugurat şi corpul de chilii al mănăstirii. Biserica mănăstirii este realizată din lemn, în stil maramureşean, cu o turlă-clopotniţă, care se ridică până la înălţimea de 24 metri. La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. În custodia mănăstirii se află nouă icoane datând din secolul al XIX-lea.

Aşezământul monahal a fost binecuvântat, de-a lungul timpului, prin aducerea sfintelor moaşte ale Sfinţilor Dasie şi Emilian de la Durostor, Nectarie de Eghina, Sofronie al Ierusalimului ş.a., iar în anul 2009 s-a bucurat de vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist al României, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor personalităţi ale vieţii religioase şi civile din ţară şi de peste hotare.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook