Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a V-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală ”Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi credincioşi din municipiul de la Dunăre, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mulți copii au primit Sfânta Împărtășanie.

În cuvântul de învățătură, Înaltprea­sfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în care ni se prezintă vindecarea celor doi demonizați din ţinutul Gadarenilor, oameni înstrăinați de Dumnezeu, de semeni și chiar de ei înșiși.

Ierarhul Dunării de Jos l-a numit pe unul dintre demonizaţii vindecaţi de puterile întunericului, prin iubirea milostivă a Mântuitorul Hristos, ”apostolul puterii iubitoare a Domnului Hristos pentru sănătatea noastră trupească şi sufletească în boli şi în încercări”.

Totodată, Arhiepiscopul de la Galaţi a amintit credincioşilor şi despre aducerea la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, din Sfântul Munte Athos, a cinstitului cap al Sfântului Ioan Gură de Aur cu prilejul sărbătorii de vară a Sfântului Dimitrie cel Nou.

Întrucât ieri, 12 iulie, a fost ziua de cinstire a Sfintei Icoane a Maicii Domnului  - Prodromiţa de la Muntele Athos, iar în patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale din Galaţi se află o replică fidelă a acestei icoane, pentru bucuria şi binecuvântarea credincioşilor, aceasta a fost adusă la Catedrala Arhiepiscopală.

După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba Acatistului Maicii Domnului - Prodromiţa, în prezenţa evlavioasă a credincioşilor care au avut posibilitatea de a se închina cu evlavie la acest odor de mare preţ.

Pr. Rareş Bucur

Centenarul Patriarhiei Române

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook