Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Muntele Athos în ziua de 12 iulie, este prilej de mare bucurie duhovnicească în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Cunoscuta biserică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi îşi sărbătoreşte în această zi cel de-al doilea hram, oferit prin decizie chiriarhală încă din anul 2013.
În ajunul sărbătorii, în mijlocul clerului şi credincioşilor gălăţeni s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit aici slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Icoanei Maicii Domnului - Prodormiţa, după care a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre momentele din istoria realizării şi cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului - Prodromiţa, evidenţiind minunea ce s-a petrecut atunci când un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea acestei icoane.
Bucuria celor prezenţi a fost mare, întrucât au avut posibilitatea de a se închina şi săruta această icoană a Maicii Domnului, aflată în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos, şi a se ruga Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu pentru binele şi ajutorul acestei comunităţi eclesiale.
La final, credincioşii prezenţi la slujbă au primit din partea Părintelui Arhiepiscop litie şi câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului - Prodromiţa.
***
În anul 1863, după minunea zugrăvirii miraculoase din târgul Iaşilor a chipului Maicii Domnului şi al Dumnezeiescului Fiu, în drum spre Sfântul Munte Athos, sfânta icoană s-a oprit în multe biserici din Moldova, pentru ca, în final să ajungă în portul de la Galaţi, unde a rămas pentru o zi şi o noapte, în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.
În această biserică s-a petrecut minunea care este arătată în condacul şi icosul 6 din Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“: un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei şi, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor.
De asemenea, din anul 1898, datorită elevului cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina, Arhiepiscopia Dunării de Jos beneficiază de o copie fidelă a icoanei Prodromiţa, zugrăvită de acesta în Sfântul Munte Athos pentru Episcopia de Galaţi, aşa cum se numea atunci.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact