Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica Sfinţilor Români, a II-a după Rusalii, credincioşii parohiei Țăcău, Protopopiatul Însurăței, judeţul Brăila, au participat la sfinţirea bisericii parohiale din localitate, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul şi Naşterea Maicii Domnului“, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Aflat în Insula Mare a Brăilei, satul Țăcău s-a format în jurul anului 1890, majoritatea locuitorilor fiind crescători de oi veniţi din Ardeal şi Bărăgan. De-a lungul timpului, prin credinţa şi hărnicia locuitorilor săi, satul Țăcău a sporit, devenind una din localităţile de frunte ale Insulei. În prezent, la Țăcău locuiesc 170 de familii.

Parohia a fost înfiinţată în data de 15 iulie 2001 iar două săptămâni mai târziu, la data de 28 iulie 2001, Chiriarhul Dunării de Jos a oficiat  slujba de sfinţire a locului şi a aşezat piatra de temelie pentru noua biserică.

Noua parohie a fost încredinţată spre suplinire pc. pr. Eduard Bolovan de la parohia vecină, Măraşu. În anul 2010 a fost hirotonit şi desemnat pentru această parohie pc. pr. Ştefan Davidov.

Între anii 2008–2012, cu binecuvântarea ierarhului locului, prin jertfa bunilor credincioși din tânăra localitate şi prin contribuția substanțială a autorităţilor locale au fost realizate atât lucrările de zidire, cât şi cele de înzestrare la interior cu sfintele odoare şi mobilier liturgic, pentru ca, în data de 17 iunie 2012, noul lăcaş de cult să primească haina luminoasă a sfinţeniei.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi din parohie şi nu numai.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a  acordat o serie de diplome care au evidenţiat atât contribuţia autorităţilor locale, cât şi jertfelnicia credincioşilor, care au dorit să înfrumuseţeze locaşul de cult.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătindu-se pentru 350 de persoane, atât credincioși participanţi, cât şi persoane bolnave, nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

De asemenea, Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Sectorul Social-Filantropic, în cooperare cu membrii Consiliului şi Comitetului parohial au pregătit și distribuit peste 200 de pachete cu alimente de primă necesitate, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook