Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos


În ziua de 14 iunie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit, la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de rămas bun, pe Excelenţa Sa domnul Ilia Giorgadze, Ambasadorul Georgiei în România.

Domnul ambasador a exprimat recunoștința pentru onoarea de a fi primit, cu acest prilej, în vizită la Patriarhia Română şi a făcut o scurtă prezentare a activităţii sale în cei cinci ani şi jumătate de misiune diplomatică desfăşurată în România. În acest context, Excelenţa Sa a reiterat dorinţa de a continua să promoveze activ bunele relaţii dintre România şi Georgia, în general, şi pe cele dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Georgiei, în special.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit domnului ambasador pentru sprijinul constant manifestat în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, în special în promovarea pelerinajelor în Georgia şi în România, prin intermediul Agenţiei de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române.

De asemenea, Patriarhul României a exprimat speranţa continuării şi aprofundării cooperării pe viitor în plan cultural şi spiritual, în domenii precum educaţia teologică şi comunicarea media, organizarea de expoziţii şi alte evenimente de promovare a Ortodoxiei în cele două ţări.

La încheierea întrevederii, ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea fructuoasă desfăşurată în ţara noastră, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a conferit Excelenţei Sale domnului ambasador Ilia Giorgadze Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru mireni.

 Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook