Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 12 iunie a.c., la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a elevilor din clasele primare și gimnaziale de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galați.

Serbarea a fost organizată şi coordonată de domnul prof. Adrian Silvestru, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei“, arhid. Adrian Marian, profesor de muzică în cadrul seminarului şi de către doamnele învăţătoare de la clasele primare ale acestei şcoli.

În deschiderea evenimentului, directorul acestei Școli gălățene a transmis cuvântul părintesc de binecuvântare al chiriarhului Dunării de Jos și i-a felicitat pe micii seminarişti şi profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2018-2019.

Anul acesta, programul artistic oferit de elevii Seminarului gălăţean a fost dedicat  satului românesc şi a cuprins momente poetice, scenete, cântece religioase, patriotice și populare, dar și suite de dansuri populare românești.

La final a avut loc festivitatea de premiere în cadrul căreia, au fost oferit cuvenitele diplome şi premii, dar şi iconiţe şi dulciuri, ca răsplată pentru efortul intelectual depus în cursul anului şcolar care tocmai se încheie.

În cadrul Seminarului, în acest an, 210 elevi au încheiat anul școlar 2018-2019 la ciclul primar și 50 de elevi la ciclul gimnazial.

Pr. Rareş Bucur

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook