Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în deschiderea Conferinței „Credință şi sănătate în satul românesc”, la Palatul Patriarhiei, vineri, 21 iunie 2019:

Credință și sănătate în satul românesc

În această săptămână luminată de bucuria Pogorârii Duhului Sfânt și de pregătirea pentru Duminica tuturor Sfinților, întreaga Biserică Ortodoxă trăiește rodirea binefăcătoare a semințelor harului în pământul cel bun al credinței și faptelor bune.

Cel mai potrivit răspuns la iubirea Preasfintei Treimi față de noi, oamenii, este iubirea noastră față de semeni, empatia și implicarea în rezolvarea problemelor lor. De aceea, parteneriatul dintre Patriarhia Română și Compania farmaceutică ANTIBIOTICE SA Iași de susținere a educației pentru sănătate și de alinare a suferințelor celor bolnavi este o consecință a preocupării comune de a cultiva valorile credinței împreună cu binefacerile științei, puse în slujba vindecării trupești și sufletești.

Conferința de astăzi, cu tema „Credință și sănătate în satul românesc”, programată în trei etape, la București, Iași și Cluj-Napoca, se desfășoară în continuitate cu proiectele realizate în anii precedenți și are ca obiectiv sensibilizarea opiniei publice în privința consolidării unei culturi a vieții sănătoase în România, cu prioritate la sate. Totodată, este un îndemn la intensificarea cooperării dintre instituțiile publice și unitățile bisericești în acest domeniu de permanentă actualitate care este sănătatea națiunii.

Misiunea Bisericii în lume de binevestire a iubirii milostive și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos își are fundamentele în lucrarea Sa de a „tămădui toată boala și neputința în popor” (cf. Matei 9, 35), de a cultiva bucuria credinței, de a dărui speranță și pace în sufletele oamenilor. Există o legătură nedespărțită între viața spirituală a Bisericii Ortodoxe și necesitatea practică de a ajuta pe cei aflați în suferință: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 28). La Sfânta Liturghie ne rugăm pentru „sănătatea și mântuirea oamenilor”, iar condițiile primirii Sfintei Euharistii presupun curățire sufletească și trupească, prin spovedanie.

Biserica are multe rugăciuni prin care cere de la Dumnezeu să dăruiască bolnavilor sănătate și vindecare, iar între sfinții Bisericii Ortodoxe sunt venerați şi mulți doctori fără de arginți, încât spunem în rugăciune: „Biserica ta, Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat lăcaș de tămăduire fără plată a bolilor și mângâiere sufletelor celor întristate”[1].

Mărturie a armoniei și complementarității dintre slujirea liturgică și lucrarea social-filantropică sunt instituțiile medicale și de asistență socială ale Bisericii Ortodoxe Române în perioadele de început ale medicinei din țara noastră şi în prezent. Doar dacă ne referim la SpitalulColțea” din București sau la Epitropia „Sfântul Spiridon” din Iași, avem o imagine sugestivă a implicării Bisericii în îngrijirea sănătății și mângâierea sufletelor întristate, de-a lungul veacurilor. Însă, exemple asemănătoare pot fi găsite în multe alte locuri din România.

Părintele Dumitru Stăniloae a scris despre legătura dintre tămăduirea sufletească și cea trupească astfel: „Religia și medicina au avut domenii comune. Biserica și spitalul, religia și medicina sunt aliate nedespărțite. Niciuna nu există prin negarea celeilalte, nu se exclud și împreună formează o «entente cordiale»”[2] (înţelegere cordială).

În societatea de azi, dimensiunea caritabilă sau filantropică a slujirii Bisericii se împlinește pe mai multe planuri: prezența preoților de caritate în spitale și în instituțiile de asistență socială, înființarea și susținerea propriilor instituții de asistență socială și medicală (centre socio-medicale, policlinici, dispensare, cabinete medicale, puncte farmaceutice), dar și prin deschiderea către programe social-medicale în parteneriat, cu participarea preoților, a medicilor și farmaciștilor.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Satul este locul ancestral în care s-au format și păstrat de-a lungul timpului valorile noastre spirituale, care ne dau demnitate și statornicie, spațiul cultivării virtuților tradiționale ale viețuirii sănătoase, cu evlavie faţă de Dumnezeu și respect față de oameni.

Criza spirituală și materială care amenință satele românești în zilele noastre cere de la noi toți mai multă implicare. Satele au nevoie de primari harnici, de învățători de vocație, de preoți duhovnicești şi milostivi, dar și de săteni sănătoși și bucuroşi să cultive pământul.

Sănătatea reprezintă o prioritate importantă pentru toți cetățenii Uniunii Europene, care vor să beneficieze de servicii medicale de calitate. Românii sunt răspândiți pretutindeni și vor să aibă și acasă ceea ce li se oferă în țările occidentale. Statisticile arată că îmbătrânirea populației este o provocare pentru deceniile următoare în toată Europa, iar numărul cadrelor medicale este în scădere. La noi, în România, acest fenomen este însoțit de alte provocări majore: scăderea natalității, depopularea satelor, exodul medicilor către țări cu economii mai dezvoltate, fragmentarea familiilor prin migrația populației ş.a..

Prin slujirea ei, Biserica noastră încearcă să fie o prezență activă și binefăcătoare în viața societății, mai ales acolo unde se resimte o nevoie acută de ajutor, desfăşurând programele: „Sănătate pentru sate”, „Prevenție și educație pentru sănătate”, „Prevenție și depistare precoce a cancerului de col uterin”, dar mai ales programul „Donează sânge! Salvează o viață!”. Ieri, 20 iunie 2019, am întâlnit la Palatul Patriarhiei pe primii absolvenți ai Şcolii Postliceale Sanitare din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti. Toate acestea sunt contribuții concrete, de durată, la cultivarea iubirii față de aproapele și se constituie ca modele pentru tânăra generație.

În acest sens, Conferința „Credință și sănătate în satul românesc” invită la dialog și cooperare între preoți, medici și farmaciști, și, totodată, cheamă la proiecte comune pe toți factorii responsabili din societate, la un parteneriat al credinței și al sănătăţii, benefic pentru cei care primesc ajutor şi binecuvântat pentru cei care ajută.

Felicităm pe domnul director general Ioan Nani, împreună cu toată echipa sa de colaboratori de la ANTIBIOTICE SA  Iași, pentru activitatea profesională de excepție și pentru susţinerea cooperării dintre știința medicală și spiritualitatea creștină spre binele societăţii.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, să vă binecuvinteze pe toţi şi să vă dăruiască bucuria de-a apăra şi cultiva darul sfânt al sănătăţii şi de-a promova cooperarea pentru ajutorarea oamenilor aflaţi în suferinţă.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

[1] „Sfeștania sau slujba Aghesmei mici”, în  Aghiastamtar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016, p. 192.

[2] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, „Religia și sănătatea”, în Cultură și duhovnicie, vol. 1, colecția Opere Complete, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 133.

 

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook