Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Joi, 11 iunie a.c., când în Biserica Ortodoxă Română face pomenirea unuia dintre cei mai noi şi minunaţi sfinţi ai Ortodoxiei, Sfântul Luca, Arhiepiscopul Simferopolului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Luca al Crimeii“ ce se va ridica prin contribuţia Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului“ – Cudalbi pe terenul situat în extravilanul comunei Frumuşiţa, judeţul Galaţi.

Prin sprijinul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi strădania maicii stareţe, stravrofora Mariani Popa, până în prezent au fost realizate drumului de acces către schit şi alimentarea cu apă a aşezământului monahal, în prezent efectuându-se lucrări pentru sistematizarea şi amenajarea curţii interioare, alimentarea cu energie electrică şi demararea lucrărilor de construcţie la noua biserică.

Noul locaş de cult va fi ridicat prin bunăvoința și dragostea unor credincioşi care au donat terenul pentru înfiinţarea unei vetre de rugăciune şi folos duhovnicesc pentru creştinii din această zonă a judeţului Galaţi, dar şi prin ajutorul oferit de alţi donatori.

La eveniment au fost prezenți preoți din parohiile învecinate, autorităţi locale și credincioşi din localităţile învecinate, între care și copii, unii dintre ei îmbrăcați în portul tradițional românesc.

După punerea pietrei de temelie şi fixarea Sfintei Cruci în locul unde se va ridica Sfânta Masa, credincioşii au fost binecuvântaţi cu agheasmă de către ierarhul Dunării de Jos.

În continuare, chiriarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovnicești ale sfințirii locului unde se va înălța o nouă biserică, în care locuitorii din împrejurimi cu suflet mare şi cei care se vor afla în trecere prin această zonă se vor putea ruga Milostivului Dumnezeu și îi vor pomeni pe cei trecuți la cele veșnice.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Luca al Crimeei, ierarh mărturisitor ce a pătimit mult pentru dragostea şi credinţa lui în Hristos în temniţele comuniste şi doctor fără de arginţi, cel care va fi şi unul dintre ocrotitorii acestei biserici.

La final, ierarhul a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios din satele de la Dunăre și s-a rugat pentru odihna sufletelor celor adormiți, aflați în inimile și pe pomelnicele celor prezenți.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook