Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Duminică, 5 iunie 2022,Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, judeţul Brăila, pentru a aduce bucurie şi întărire duhovnicească prin sfinţirea bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din această localitate din nordul Campiei Bărăganului.

Tot în această zi, după Sfânta Liturghie, preoţii din Protopopiatele Făurei şi Însurăţei au participat la lucrările Conferinţei pastoral-misionară corespunzătoare primului semestru al anului 2022.

Evenimentul au debutat cu săvârşirea slujbei de sfinţire a noului lăcaş de cult din Parohia Cuza Vodă – Salcia de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, în prezenţa ctitorilor, a autorităţilor locale, a numeroşi credincioşişia multor elevi de la şcoala din comuna Salcia Tudor, de care aparţine acest sat.

După slujba de sfinţire, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii ierarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie.

La chinonic, copiii prezenți la slujbă, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional al zonei, au interpretat cântece religioase şi patriotice, iar la momentul cuvenit, mulţi dintre aceştia au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul locului a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru duminica a 7-a după Sfintele Paşti, în care se relatează despre rugăciunea arhierească din Grădina Ghetsimani, rostită de Domnul Hristos înainte de Sfintele Sale Pătimiri.

De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a explicat celor prezenţi sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii şi evidenţiat importanţa şi necesitatea unei biserici în viaţa unei comunităţi creştine.

Întrucât prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 629/2009, prima duminică după ziua de 1 iunie a fost numită „Duminica Părinţilorşi a Copiilor“, pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire şi respect dintre părinţişi copii, ierarhul Dunării de Jos a citit astăzi mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Duminica Părinților şi Copiilor – rugăciune comună şi conlucrare pentru comuniune şi mântuire“, transmis la această duminică în toate parohiile din Patriarhia Română.

În semn de binecuvântare şi prețuire pentru lucrarea desfăşurată în parohie, Înaltpreasfinţia Sa a acordat rangul bisericesc de iconom stavrofor preotului paroh Cornel Techiu, iar credincioşii care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit diplome de ctitor.

În continuare, în biserica parohială s-au desfăşurat lucrările propriu-zise ale conferinţei, centrate pe tema omagială a anului 2022.

Împreună cu preoţii din cele două protopopiate ale eparhiei, Făurei şi Însurăţei, au participat şi doamnele preotese şi copiii acestora.

În cadrul conferinţei, Părintele Arhiepiscop a apreciat hărnicia credincioşilor din această comunitate, subliniind rolul familiei creştine în creştereaşi educarea sănătoasă a copiilor şi contribuţia deosebită pe care satul românesc a avut-o la devenirea istorică a poporului român, care a constituit şi încă mai constituie un izvor al spiritualităţii, al culturii şi al tradiţiilor, rugăciunea fiind hrana spirituală principală aflată la îndemâna celor ce doresc să comunice şi să se apropie de Dumnezeu.

În cadrul întrunirii au fost analizate activităţile desfăşurate în parohii şi au fost discutate aspecte legate de pregătirea şi buna organizare a următoarelor programe pastoral-misionare din Arhiepiscopia Dunării de Jos, între acestea numărându-se tradiţionalul pelerinaj al tinerilor de la Mănăstirea Buciumeni, de la sărbătoarea Sfintei Treimi.

Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească.

⁕⁕⁕

Parohia Cuza Vodă – Salcia (fostă Regele Ferdinand), protopopiatul Făurei,judeţul Galaţi, a fost înfiinţată, prin Decizie chiriarhală, în data de 1 martie 1936, iar lucrările de construcţia la biserica din această localitate, edificată din lemn de salcâm şi paiantă au fost finalizate în primăvara anului 1937. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preasfinţitul Episcop Ghenadie Niculescu la data de 4 iulie 1937.

În ziua de 15 septembrie 2019, ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a pus piatra de temelie pentru noua biserică, iar la 1 octombrie,acelaşi an, au început lucrările de construcție la noul locaș de cult, pe locul vechii bisericii.

După doi ani de eforturi din partea preotului paroh Cornel Techiu, a credincioşilorşi a unor donatori din comunitatea locală, s-a reușit construirea unei noi bisericii și amenajarea acesteia cu cele necesare slujirii.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook