
Astăzi, 5 iunie 2026, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a sfinţit noul lăcaş de cult din Garnizoana Galaţi.
Sfinţirea Capelei Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galați, are semnificații speciale deoarece crucea şi temelia acestui locaş de închinare s-au aşezat în anul Centenarului Marii Uniri, iar hramurile acordate sunt Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Emilian de la Durostorum. Capela a primit de astăzi şi hramul Sfinții Mucenici Militari.
La eveniment au participat, pe lângă cadrele militare şi angajații instituției, oficialități civile și militare de pe plan local, zonal și național.
Pe tot parcursul sfinţirii și al Sfintei Liturghii, tineri militari și tinere angajate în armată au purtat pe brațe icoanele Sfinților Români și ale Sfintelor Femei Românce, canonizați anul trecut şi anul acesta de Biserica noastră.
La sfârșitul slujbei de târnosire, ctitorii principali – Consiliul Local Galaţi, Consiliul Județean Galaţi și doi ctitori, domnul Costel Miron și domnul Alexandru Șerban – au primit diplome de ctitori.
După slujba de sfinţire, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară din proximitatea noului lăcaş de cult, în cadrul căreia au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine mulţi dintre cei prezenţi, în special militari.
La slujba Sfintei Liturghii au participat preoți capelani din unitățile superioare militare de la București, Craiova, Focșani și Buzău și, evident, de la Dunărea de Jos.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre unitatea dintre Biserică şi Armată, chemând pe toţi la solidaritate, pace, apărarea dreptei credințe și slujirea poporului român.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că acest eveniment a reunit într-o atmosferă de familie atât civili, cât şi militari, recunoscând şi apreciind totodată efortul și jertfelnicia ctitorilor.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu harul Sfântului Duh, un nou chivot a fost sfinţit în mijlocul unei noi livezi a unei case de relaxare pentru copii, un altar de vară și, mai presus, un catarg înalt pe care flutură mândru tricolor.
Aşa a rânduit Dumnezeu astăzi să se petreacă pentru familia creștină a Batalionului ”Sfântul Apostol Andrei” din Galați, la ziua împlinirii dorințelor, lucrării temeinice, jertfelniciei ctitorilor și bucuriei credincioșilor reuniți, civili și militari într-o familie.
16 militari au purtat cu demnitate icoanele celor 16 Sfinți Români canonizați de Biserica Ortodoxă Română, şi 16 creştine sub drapel au ţinut pe braţe astăzi icoanele Sfintelor Femei Românce, fiind o emoționantă legătură între sfinții lui Dumnezeu din cer, darurile iubirii lor pentru noi cei de pe pământ și chemarea lor, în special, la mai multă însușire a dreptei credințe, unită prin prezența preoților capelani de la București, Craiova, Buzău și Vrancea și Dunărea de Jos la altar.
Pentru că şi noi și militarii stăm sub cruce și sub drapel, bucuroși de comuniune în slujirea dreptei credințe, a aproapelui şi a apărării dreptei credințe şi a idealurilor de pace, de liniște, de solidaritate și de unitate ale poporului român.
Binecuvântează-ne, Doamne, să continuăm în slujirea devotată, mereu în comuniune!”, a spus ierarhul.
Chiriarhul Dunării de Jos a primit din partea Forţelor Terestre ale României distincţia specială „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Ocrotitorul Militarilor Români”.
Într-un spațiu minunat, situat în proximitatea acestei capele, care se dorește a fi un loc de rugăciune și de educație creştină pentru copii, dar și pentru recreerea cadrelor militare, au fost construite o grădiniță pentru copiii angajaților şi un Altar de vară, în jurul acestora fiind plantaţi 300 de pomi.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact