Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Joi, 15 mai a.c., la pomenirea Sf. Cuv. Pahomie cel Mare, în Arhierpiscopia Dunării de Jos s-a desfăşurat conferinţa semestrială de primăvară.

Programul a debutat la ora 8.00 cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, sub înalta binecuvântare a Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

În unitate şi comuniune euharistică cu ierarhul lor s-au aflat toţi preoţii din cadrul Eparhiei, care, în anul omagial dedicat Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, au dorit să se împărtăşească toţi din acelaşi Sfânt Potir.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de o parte a corului „Ortodoxia” al Arhiepiscopiei Dunării de Jos în simfonie liturgică cu întregul cler al Eparhiei.

La finalul Sf. Liturghii au fost săvârşite rugăciuni de mulţumire şi polihroniu, dar şi o slujbă de pomenire pentru fericitul întru amintire episcop Melchisedec Ştefănescu.

Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi a fost gazda lucrărilor şi dezbaterilor propriu-zise.

Între oaspeţii de seamă invitaţi s-au numărat pc pr.prof.univ.dr. Nicolae D. Necula, pc pr. prof.dr. Spyridon Antoniou de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic, pr prof.univ.dr Adalberto Piovano de la Institutul de Liturgică Pastorală al Universităţii din Padova, Italia, precum şi alţi preoţi profesori ai unor Facultăţi de Teologie din ţară.

În cadrul conferinţei, preoţi din administraţia eparhială, preoţi profesori dar şi slujitori cu experienţă au prezentat referate la tema de reflecţie a anului 2014, alcătuite după planul de lucru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod.

De asemenea, o parte dintre preoţii Eparhiei, reprezentanţi ai celor 8 protopopiate au punctat, prin scurte luări de cuvânt, situaţii concrete întâlnite în slujirea pastoral-misionară în parohiile unde slujesc.

La fianl a fost prezentat un scurt film documentar intitulat „Sf. Euharistie – Lumina vieţii creştine”.

Înaltpreasfinţia Sa, a încheiat lucrările conferinţei-simpozion de la Dunărea de Jos, mulţumind atât onoraţilor invitaţi, cât şi preoţilor participanţi pentru deosebita slujire - sinaxă liturgică din Catedrală şi pentru întâlnirea academică din spaţiul cultural al Teatrului Muzical „Nae Leonard“.

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook