Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica femeii Samarinencei, după oficierea Sfintei Liturghii, Protoieria Nicorești, împreună cu Parohia Tecucel și mai mulţi voluntari au organizat o activitate filantropică în parohiile Tecucel și Sârbi din judeţul Galaţi.

Această activitate se înscrie în seria acțiunilor de ajutorare a familiilor cu mulți copii, care se confrunta cu probleme sociale majore. Cinci familii din cele două localități au primit alimente, haine și produse igienico-sanitare. Unei alte familii i s-au oferit banii necesari pentru a-și plăti factura la energie electrică.

De asemenea, trei copii au primit telefoane pentru participarea la orele online de la școală și cartele reîncărcabile cu termen de valabilitate până la sfârșitul semestrului.

 Valoarea totală a ajutorului acordat se ridică la suma de 3100 lei.

Bucuria a fost cu atât mai mare întrucât în această duminică slujitorii Sfintelor Altare s-au reîntâlnit cu credincioșii la sfintele slujbe ale Bisericii, iar unii dintre cei care au primit aceste daruri au fost prezenți în bucuria comuniunii euharistice.

Cu ajutorul lui Dumnezeu ajutorarea semenilor nevoiaşi va continua, după posibilități, și pe viitor, mai ales acum când credincioșii s-au reîntors la rugăciunea comunitară a Bisericii.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook