Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 30 mai 2022, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi s-a desfăşurat examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru elevii din anii terminali de la Secţiile Pastorală şi Patrimoniu Cultural.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în capela din incinta seminarului gălăţean.

La momentul cuvenit, elevii absolvenţi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop a rostit rugăciuni de mulţumire către Milostivul Dumnezeu pentru tot ajutorul primit de elevi în cei patru ani de studiu în şcoala ocrotită de cel dintâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei.

Cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care vorbit despre puterea iertării, nevoia de a fi rugători, mărturisitori ai credinţei şi împlinitori ai faptelor bune în familie, în Biserică şi în societate.

Absolvenţii seminarului au predat în mod simbolic cheia următoarei generaţii de elevi, arătând prin aceasta legătura neîntreruptă între generaţii şi preluarea unei responsabilităţii de către cei ce se apropie de ultima treaptă a pregătirii în şcoala andreiană de la Galaţi. 

Înainte de a merge în sălile de clasă ale şcolii pregătite pentru examen, Înaltpreasfinţia Sa a trecut pe la clasele primare pentru a-i binecuvânta pe micii seminarişti.

În continuare, ierarhul locului a mers pe la fiecare sală de examen, i-a încurajat pe elevi şi a apreciat lucrările realizate de aceştia.

În prima parte a examenului, fiecare absolvent de la Secţia Pastorală a prezentat în faţa comisiei proiectului elaborat pentru atestatul profesional, iar în cea de-a doua parte, au fost susţinute probele practice, ce au constat în executarea cântărilor psaltice din programa analitică, prezentarea unui plan de cateheză şi omilie tematică sau exegetică, precum şi descrierea rânduielilor sfintelor slujbe şi simbolistica lor.

Şi elevii clasei a XII-a din cadrul Secţiei Patrimoniu Cultural au expus astăzi lucrările iconografice realizate pentru examenul de atestat în spaţiul special amenajat din incinta seminarului.

La acest examen au participat 33 de elevi din cadrul Secţiilor Pastorală şi Patrimoniu Cultural, care au reuşit în mod remarcabil în urma evaluării lor să facă dovada cunoştinţelor acumulate în anii de studiu.

Pr. Rareș Bucur

Programul cadru al anului 2022

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Călăuză ortodoxă numar special

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook