Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La marele praznic al  Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Apostol Andrei şi Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi.

La slujba arhierească, împreună cu soborul de slujitori au fost prezenţi mulţi credincioşilor din municipiul Galaţi, veniţi cu evlavie la cel mai reprezentativ locaş de cult al eparhiei pentru a se ruga şi a mulţumi Milostivului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra lor.

Rugăciunea stăruitoare împletită cu cântarea corală au adus multă bucurie şi aşezare duhovnicească în sufletele slujitorilor şi credincioşilor deopotrivă.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Înaltprea­sfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, întemeierea Bisericii văzute la Ierusalim şi sălăşluirea Mângâietorului în sufletul omului.

De asemenea, Părintele Arhiepiscop a subliniat importanţa păstrării valorilor spirituale în familie, şcoală şi biserică, arătând că puritatea şi nevinovăţia regăsite la copii sunt calea de acces către Împărăția lui Dumnezeu, definită prin pace, bunătate și bucurie.

„Doamne, Iisuse Hristoase, care ai trimis pe Preasfântul Duh, Mângâietorul, Dumnezeu și îndumnezeitor, lumină şi de lumină dătător, pacea adâncă din Dumnezeu, aşezată în inimile noastre şi între noi, de la om la om, împărtăşeşte poporului pacea în lumina credinței, a frăţietăţii şi a filantropiei!

Şi tuturor ne dăruieşte a privi şi spre icoanele prezentului şi viitorului neamului în familie, în şcoală, în biserică şi în grădina Maicii Domnului. Copiii, pe care ni i-ai arătat icoane: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”(Matei 18, 3), care este pace, bunătate, bucurie şi frăţietate în Duhul Sfânt, în biserică şi în neamul nostru binecuvântat”, a apus ierarhul.

În continuarea Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit rânduiala Vecerniei speciale numită şi Vecernia plecării genunchilor în cadrul căreia au fost rostite cele şapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt şi s-au sfinţit ramurile de nuc – simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.

La sfârşitul sfintelor slujbe, după datină, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat cu Aghiasmă pe cei prezenţi, iar clericii catedralei le-au oferit rămurele de nuc pe esplanada Catedralei pentru a vesti şi celor de acasă bucuria praznicului Pogorârii Duhului Sfânt.

Pr. Rareș Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook