Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 9 martie 2026, în ziua de pomenire a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia și Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a mers în Insula Mare a Brăilei pentru a-i pomeni şi a aduce prinos de recunoştinţă eroilor, martirilor şi deţinuţilor politici care au suferit în perioada comunistă în lagărul de muncă forţată de la Salcia.

În acest pelerinaj al prețuirii şi respectului faţă de cei ce au îndurat suferințe inimaginabile şi chinuri îngrozitoare, aşezându-şi trupurile istovite în pământul din această parte a ţării, ierarhul Dunării de Jos a fost însoţit la căpătâiul celor jertfiţi de cei trei preoţi militari din Garnizoanele Brăila şi Galaţi, de preotul capelan de la Penitenciarul Galaţi, cei doi clerici din parohiile Agaua şi Frecăţei şi de un diacon.

La popasul de rugăciune din Parohia Frecăţei, s-au adăugat elevi de la şcoala din localitate, făcându-se părtaşi la nobila obligaţie morală, prin care se întăreşte conştiinţa patriotică colectivă în rândul tinerilor care ne asigură viitorul prin valorile pe care le moștenesc de la înaintaşi.

Un alt moment de rugăciune a fost la Cimitirul cu cele 24 de cruci din piatră ce se află lângă Troiţa Memorial „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia“, inaugurată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în anul 2021, când s-a hotărât şi înființarea acestui cimitir pentru toţi cei care au fost închişi şi torturaţi în lagărul „Salcia“ şi au trecut la cele veşnice în mod tragic.

În cuvântul duhovnicesc adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre îndatorirea morală de a ne aminti mereu de sfinţii mucenici ai poporului român care au devenit temelie a dreptei credințe, a libertății, a demnității şi unității poporului nostru.

„În cadrul programului stabilit de Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, prelungim, înnoim și în același timp actualizăm jertfa. De la sfinții mucenici ai bisericii ortodoxe de pretutindeni la sfinții mucenici ai poporului român, mulți recent așezați în calendar și așezați apoi spre cinstire în toate sfintele biserici, mai ales la această zi specială de pomenire a tuturor eroilor și martirilor, îndeosebi din ultima perioadă de martiriu ateo-comunistă.

Ca și la Sighet și în alte locuri, la Salcia, în Insula Mare unde ne aflăm în pelerinaj, peste 500 de eroi și martiri s-au făcut una cu pământul primitor, ca și bobul de grâu, ca să împrimăvăreze neîncetat dreapta credință ortodoxă, mărturisirea Domnului, cum El ne-a învățat: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 10, 32). Bisericile de pe insulă sunt altare ale mărturisirii, ale recunoștinței, iar procesul de ivire la suprafață din cimitirul comun, până acuma 16 mărturisitori ai suferinței inumane din lagărul de la Salcia, ne arată cât de puternică a fost credinţa lor, mărturisirea ei şi darul care ni-l fac, modele demne de urmat.

Ne-a impresionat la Frecăței întâlnirea cu elevii de la școală. Am continuat pelerinajul la cele 24 de cruci de piatră unde va fi Altarul Osuar al recunoștinței, când se va fi terminat programul bisericesc binecuvântat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, conform rânduielilor Sfântului Sinod și legilor din România, de a primi specialiștii conduși de domnul profesor Marius Oprea care scot la lumina zilei mărturiile despre care Sfântul Pavel ne-ar spune așa: «Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa» (Evrei 7, 13).

Ne impresionează să știm că, după evenimentele din '89, unul din primii pelerini aici la Salcia a fost neuitatul nostru Rege Mihai I al României.

Fie ca acest pelerinaj să se înscrie în școala evaluării atente a muceniciei, a mărturisirii și, în același timp, a respectului pentru cei ce s-au așezat la temelia dreptei credințe, libertății, demnității și unității poporului român!“, a spus chiriahul Dunării de Jos.

Pelerinajul s-a încheiat în cimitirul din localitatea Agaua, unde Părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi cei care au fost închişi şi torturaţi, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) „Salcia“ din Insula Mare a Brăilei şi au trecut la cele veşnice în condiţii vitrege, fiind înmormântaţi fără cruce, fără preot şi fără nume.

Până în prezent, în cadrul procedurilor arheologice de identificare a osemintelor martirilor şi deţinuţilor politici din Insula Mare a Brăilei, în perimetrul fostului lagăr comunist de la Salcia, o echipă de arheologi condusă de istoricul Marius Oprea a reuşit realizarea unor săpături arheologice în groapa comună din cimitirul localităţii Agaua, de unde au fost deshumate rămăşiţele pământeşti a 16 victime din această colonia de muncă silnică.

Pr. Rareş Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook