Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, sărbătoarea Bunei Vestiri este în Arhiepiscopia Dunării de Jos prilej de manifestare a dragostei creştineşti şi prelungire a binecuvântarii de la Sfintele Altare către mamele şi pruncii acestora.

În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, astăzi, 23 martie 2026, parohiile ”Buna Vestire” şi ”Sf. Parascheva” din municipiul Brăila au desfăşurat o acţiune social-filantropică la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din acest oraş de la Dunăre.

În urma unor consultări cu reprezentanţii acestei unităţi medicale, preoţii de la cele două parohii brăilene au achiziţionat 5 cărucioare pentru transport persoane, lenjerii pentru paturi, îmbrăcăminte pentru copii şi scutece de unică folosinţă pentru nou-născuţii aflaţi în îngrijire în acest spital.

Cei implicați în activitatea social-filantropică au predat darurile pregătite special persoanelor desemnate din cadrul instituției medicale, iar pe lângă produsele medicale şi celelalte daruri, mamele internate au primit iconiţe, revista eparhială ”Călăuză ortodoxă” şi cărţi de rugăciune.

Valoarea ajutoarelor dăruite astăzi a fost în cuantum de 14.000 lei.

Între cele două comunităţi parohiale şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Brăila există de mai mulți ani o frumoasă colaborare benefică pacientelor şi copiilor internați în acest spital, precum și cadrelor medicale care își desfășoară activitatea aici cu mare dăruire.

Pr. Rareş Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook