Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 26 octombrie a.c., s-a sărbătorit la Galaţi hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izorâtorul de Mir”. Evenimentul a început din ajun, cu săvârşirea slujbei de Priveghere de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi, de membrii ai Consiliului şi Comitetului parohial, în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie şi din oraş.

În cuvântul său, chiriarhul Dunării de Jos a sintetizat importanţa mărturiei Sfântului Dimitrie şi mărturisirea dreptei credinţe în faţa păgânilor, îndemnându-i pe credincioşi ca în anul Crezului Ortodox şi al Autocefaliei, să păstreze cu fidelitate tezaurul spiritual al Bisericii Ortodoxe Române.

În ziua de 26 octombrie, programul a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor parohiei.

În anul 2008, la iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, parohia „Sfântul Dimitrie” din Galaţi s-a înfrăţit cu parohia Frecăţei, protopopiatul Însurăţei, parohie situată în Insula Mare a Brăilei. Pentru a-l cinsti şi lăuda cum se cuvine pe Sfântul Dimitrie, pc. pr. Gheorghe Postolache, de la sus-numita parohie brăileană, a venit cu un număr de 16 credincioşi la Galaţi, pentru a înmulţi rugăciunea de mulţumire şi de cerere către Dumnezeu prin sfinţii bineplăcuţi Lui.

La sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii, un grup de copii de la Scoala Gimnazială Nr. 33 „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Galaţi, au susţinut un program artistic, constând din cântece şi poezii dedicate sfântului ocrotitor.

De asemenea, au fost pregătite şi împărţite pachete cu alimente, pentru 600 de familiile defavorizate din parohie, precum şi pentru credincioşii prezenţi la eveniment.

 

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook