Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată, duminică, 3 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, la Parohia „Sf. Gheorghe şi Sf. Nicolae“ din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon“ – Galaţi, printr-un program liturgic şi misionar intitulat „Ziua bunicilor noştri“.

La acest eveniment, aflat la cea de-a treia ediţie, a participat şi un grup de tineri din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala „Sf. Ap. Andrei“ - Galaţi.

Studenţii gălăţeni din cadrul A.S.C.O.R. au oferit răspunsurile la strană, în cadrul Sfintei Liturghii, iar la momentul chinonicului au susţinut mini-concertul „Pricesne pentru bunici“, bucurându-i şi totodată emoţionându-i pe toţi cei prezenţi.

La final, vârstnicii prezenţi la slujbă, dar şi tinerii invitaţi, au primit daruri din partea organizatorilor.

Enoriaşii din cuprinsul parohiei care nu au putut fi părtaşi la această bucurie praznicală, au primit în cutiile poştale Buletinul Parohial „Creştinul Informat”, cu tema „Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie)“ şi Foaia Parohială „Epistolar duhovnicesc“, cu tema „Dacă tinereţea ar şti, dacă bătrâneţea ar putea...“.  

Pr. Rareș Bucur

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook