Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Credincioşii din mica localitate Berleşti, judeţul Brăila, au trăit astăzi, 17 octombrie 2021, momente de bucurie şi de profundă simţire duhovnicească prin participarea la sfinţirea bisericii parohiale închinată Sfântului Ierarh Nicolae.

Întrucât astăzi s-au împlinit 25 de ani de la momentul trecerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Galaţi, Biserica din Berleşti aprimit ca al doilea hram această sărbătoarea eparhială.

Slujba de sfinţirea fost săvârşită de chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor, autorităţilor locale, precum şi a credincioşilor din localitatea Berleşti, dar şi din alte localități veniţi special pentru a participa la acest eveniment.

Ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii şi a evidenţiat lucrarea deosebită realizată de preoţila această parohie, sprijiniţi de fiii satului şi bunii credincioşi din zonă.

După slujba de sfinţire, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica acestei localităţi.

În omilia la această duminică, Părintele Arhiepiscop Casian a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică de la Sfântul Luca în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne prezintă Pilda Semănătorului, una dintre cele mai frumoase pilde, plină de înţelesuri duhovniceşti.

Chiriarhul Dunării de Jos a amintit celor prezenţi că zilele de 16 şi 17 octombrie reprezintă,în fiecare an, momente de mare profunzime duhovnicească pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât în data de 16 octombrie 1996, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la ceas de Vecernie, ajungeau la Galaţi moaştele primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul Galaţiului şi al întregii eparhii, dar şi ocrotitor spiritual al României.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a amintit celor prezenţi şi despre viaţa părintelui arhimandrit Dometie Manolache, un mare duhovnic al neamului nostru, care şi-a petrecut perioada copilăriei în această zonă a Brăilei, precizând totodată că, sora părintelui Dometie, Eugenia Manolache, mai târziu Maica Eupraxia, a slujit ca învăţătoare în satul Târlele Filiu.

La chinonic, Grupul catehetic de copii la Parohia Perişoru, îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, au susţinut un program cultural ce a cuprins interpretarea de cântece religioase şi patriotice.

Pentru credincioşii participanţi la această sărbătoare, trecerea prin Sfântul Altar şi închinarea la Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, au reprezentat momente unice pline de evlavie şiemoţie sfântă.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru preoţii, ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş trecuţi la cele veşnice.

De la Berleşti, Părintele Arhiepiscop a mers la biserica din localitatea Târlele Filiu unde a săvârşit un Parastas pentru părintele arhimandrit Dometie Manolacheşi pentru toţi cei din neamul său,trecuţi la Domnul, după care a binecuvântat-o la casa ei pe doamna Elena Bădiceanu, verişoară primară a părintelui Dometie, în vârstă de 92 de ani.

La plecare, ierarhul locului a vizitat Casa memorială a părintelui arhimandrit Dometie Manolache (1924-1975), unde a săvârşit o slujbă de pomenire.

Părintele arhimandrit Dometie a fost un remarcabil teolog, un părinte duhovnic apreciat, cu deosebite abilităţi gospodăreşti.

În acest muzeu fondat în anul 2001 de către fraţii părintelui Dometie, toţi cei prezenţi astăzi au avut posibilitatea de a admira colecţiile de fotografii familiale ale părintelui, diplomele de studii în xerocopii, cărţi cu privire la viaţa părintelui, veşminte preoţeşti, icoane şi obiecte artizanale.

⁕⁕⁕

Numele satului Berleşti, provine de la Constantin Berlescu, fost primar al oraşului Brăila, care în anul 1848 a devenit proprietar pe o parte din moşiaIoneştişi a înfiinţat satul Berleşti, alipit de satul Ioneştişi numit o perioadă Ioneşti-Berleşti.

Biserica a fost construită între anii 1922-1930, ctitori fiind Şerban Răducanu, fost prefect al Brăilei, împreună cu credincioşii parohiei, paroh fiind preotul Constantin Bratoveanu. Slujba sfinţirii a fost săvârşită în data de 27 decembrie 1930, cu binecuvântarea Episcopului Ghenadie al Buzăului, de către preotul Ioan S. Bianu, protopop de Brăila.

În anul 1987 au avut loc lucrări de renovare a bisericii, iar în anul 1988 a fost restaurată pictura prin strădania preotului Ioan Petrescu.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, între anii 2014-2020 s-au derulat ample lucrări de consolidare şi restaurare a bisericii şi a clopotniţei, iar între anii 2018-2020 au fost efectuate lucrările de pictură în ulei de către Sandu Stoleru, preot fiind Nicuşor Sorin Sandu.

Pr. Rareș Bucur

Programul cadru al anului 2022

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook