
În după-amiaza zilei de 6 octombrie 2026, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost organizată consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Galaţi.
Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi a debutat cu o slujbă de pomenire la 9 zile de la trecerea la cele veşnice a doamnei preotese Elena Gina Lazăr, profesor de Religie în localitatea Matca, judeţul Galaţi.
În cuvântul adresat celor prezenţi, Părintele Arhiepiscop Casian a evocat chipul Sfântului Părinte Mărturisitor Constantin Sârbu, evidenţiind aspecte din copilăria acestui sfânt petrecute în nordul judeţului Galaţi, în localitatea Cavadineşti, şi ca elev la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galaţi.
De asemenea, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre familia doamnei preotese Elena Gina Lazăr, prezentată ca model de mamă jertfelnică, soţie devotată, presbiteră implicată şi profesoară dedicată.
Totodată, ierarhul locului a subliniat importanța colaborării dintre profesori, elevi și biserică, prin promovarea valorilor creștine și a spiritului de familie în școli, exprimându-şi recunoștința față de profesorii de religie pentru dăruirea lor și modul în care abordează programele școlare în sprijinul copiilor, pilda Sfântului Preot Mărturisitor Constantin Sârbu fiind oferită ca un model de entuziasm și iubire dedicat educației și copiilor.
„Consfătuirea la începutul unui nou an școlar, așa cum prevăd rânduielile bisericești și ale Ministerului Educației Naționale, la Galați, pentru județul Galați, în cadrul Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creştine la Dunărea de Jos, a fost, de fapt, o sursă extraordinară, mai întâi de toate, de bunăvoință, de familii exemplare ale cadrelor didactice, propriile familii, și de o dăruire mare pentru a așeza și în școală, nu doar la catedrală, împreună cu celelalte cadre didactice și cu elevii, copiii și adolescenții, aceeași familie pe care ne-a arătat-o Domnul în Evanghelie, pe care să o hrănim din vistieria inimilor noastre.
Suntem recunoscători pentru inimoasele și inimoșii profesori și profesoare de religie care, în plus, au așezat la inimă programele școlare cu gândul la elevul și copilul din școlile de la Galați, în timpuri tulburi. Acum, cu aureolă, Sfântul model, Sfântul Preot Mărturisitor Constantin Sârbu ne-a ținut nu o lecție deschisă, ci ne-a impulsionat spre mai mult entuziasm și mai multă iubire pentru icoana vieții, care e copilul”, a spus chiriarhul Dunării de Jos.
Invitaţi speciali la eveniment au fost trei tineri implicaţi în multiple acţiuni de voluntariat în care sunt angrenaţi mulţi tineri. Doi dintre aceştia sunt studenţi în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi unul elev la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, participant la Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox din acest an, desfăşurată la Bucureşti. În cadrul consfătuirii, tinerii au adus mărturii valoroase din experienţa participării lor la ITO 2026.
La întrunire au participat prof. Marian Ionescu, inspectorul şcolar pentru disciplina Religie din cadrul ISJ Galaţi, protoiereii din acest judeţ şi cei aproximativ 140 de profesori de religie, precum şi preoţii din municipiul Galaţi.
Pentru îmbunătăţirea actului didactic în noul an şcolar, au fost făcute o serie de propuneri pentru realizarea unui echilibru între didactic şi spiritualitate la orele de religie, care să vizeze abordări diferite în pregătirea pentru viaţa de familie, precum şi reevaluarea parteneriatelor cu parohiile şi implicarea mai atentă a profesorilor de Religie la programele Bisericii.
La final, toţi cei prezenţi au fost binecuvântaţi de Părintele Arhiepiscop şi au primit în dar mai multe cărţi apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Pr. Rareş Bucur




FacebookContact