Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 3 septembrie 2019, la sediul Protoieriei Galaţi au avut loc lucrările conferinţei pastoral-administrative corespunzătoare lunii septembrie.

Prima parte a conferinţei s-a desfăşurat în biserica „Sf. Nicolae“ din municipiu, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către preoții din protopopiatul Galați.

La eveniment a participat și Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a rostit rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile arătate de Dumnezeu în anul bisericesc care s-a încheiat și a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, dar și pentru Arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos, pomenit astăzi la sărbătoarea Sfântului Sfințit Mucenic Antim al Nicomidiei.

Ierarhul Dunării de Jos a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța rugăciunii în viața noastră de creștini și de slujitori ai Sfintelor Altare și a subliniat necesitatea înmulțirii dragostei frățești și a faptelor bune între semeni.

În continuare, în Sala de conferințe a protoieriei s-au desfășurat lucrările propriu-zise ale întrunirii.

După susţinerea referatului pregătit, au fost prezentate ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod şi ale Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească.

Conferinţele administrative se organizează lunar, pe protopopiate, de către fiecare eparhie, şi au ca tematică subiecte de interes local misionar-pastoral, liturgic-duhovnicesc şi administrativ, economic-financiar şi altele.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook