Detalii

Publicat: 27 Februarie 2023

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase,

După prima săptămână de post în care am participat la slujba Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, trăim în această duminică, Duminica Ortodoxiei, momente de bucurie duhovnicească, întrucât, la Sfânta Liturghie, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Încă din perioada apostolică, Biserica a trebuit, secole la rând, să facă față ereziilor și schismelor, adică abaterilor de la adevărul de credință. Ereticii și toți cei căzuți în diverse rătăciri au făcut dezbinare între creștini, unii din neștiință, iar alții din motive personale. Pentru a opri rătăcirile, Biserica a organizat sinoade locale, iar când s-a constatat o amploare a ereziilor, au fost organizate Sinoadele Ecumenice, la care au participat ierarhi din întreaga Biserică.

Astfel, începând cu primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și până la cel de-al șaselea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anii 680-681, Biserica a formulat și statornicit adevăruri esențiale ale învăță­turii de credință, precum: dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu și a Sfântului Duh, unirea firii dumnezeiești și a firii omenești prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, existența a două voințe, corespunzătoare celor două firi - omenească și dumnezeiască - în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Toate acestea nu au fost însă simple teorii sau formulări filosofice. Sfinții Părinți, insuflați de Dumnezeu, au înțeles că orice învățătură de credință are legătură directă cu mântuirea sau dobândirea vieții veșnice (cf. Matei 5, 19). „Dacă Hristos nu este Dumnezeu, El nu mă poate îndumnezei pe mine”, spunea Sfântul Atanasie cel Mare. 

Dreptmăritori creștini,

În secolul al VIII-lea a apărut o nouă rătăcire, conform căreia cin­stirea icoanelor și a sfintelor moaș­te ar fi o idolatrie. În fața aces­teia, reprezentanți de seamă ai Bisericii au arătat că icoanelor nu li se aduce un cult de adorare, ci, prin cinstirea lor, sunt venerate persoanele sfinte, pictate, înfăți­șate pe ele. Nu se cinstește materia din care sunt confec­țio­nate icoanele, ci sfinții pe care îi reprezintă icoanele.

Împărați, precum Leon al III-lea Isaurul (717-741) și fiul său, Constantin al V-lea Copronimul (741-775), au dus o luptă aprigă împotriva icoanelor. Aceștia au dispus înlăturarea icoanelor din Biserici și din casele credincio­șilor. Lucrări de mare valoare istorică și artistică au fost adunate și date pradă focului. În această perioadă, mulți ierarhi, călugări, preoți și credincioși, care mărturiseau dreapta cinstire a sfintelor icoane, au fost muti­lați, exilați și chiar uciși.

Numeroase mănăstiri au fost incendiate, dărâmate sau transformate în cazărmi. Pictura și mozaicurile au fost distruse sau acoperite cu tencuială. În timpul lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780), mulți demnitari care cinsteau icoanele au fost destituiți, maltratați sau trimiși la mănăstiri și călu­gă­riți forțat. De asemenea, și împărăteasa Irina a fost exilată fiindcă cinstea icoanele și era de partea celor care apărau cultul icoanelor.

În anul 780, după moartea lui Leon al IV-lea, împărăteasa Irina a devenit regentă a fiului ei minor, Constantin al VI-lea (780-797). Prin grija ei a fost organizat, sub președinția Patriarhului Tarasie al Constantinopolului, cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, în Biserica Sfânta Sofia din localitatea Niceea, în anul 787, și a fost resta­bilit cultul cinstirii icoanelor. Au participat 343 de episcopi, la care s-au adăugat reprezentanți de seamă din rândul călugărilor și al preoților de mir. La acest sinod a fost formulată următoarea învă­țătură de credință: „Păzim neschimbate toate tradițiile bise­ri­cești scrise sau nescrise încre­din­țate nouă, în care se află și întipărirea iconică prin zugrăvire, care este în acord cu istoria propovăduirii evanghelice, spre încredin­ța­rea faptului că înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul a fost adevărată, și nu închipuită, aducându-ne și nouă un folos asemănător. [...] Astfel stând lucrurile, mergând pe calea împărătească și urmând învățăturii de Dumnezeu insuflate a Sfinților noștri Părinți, precum și Tradiției Bisericii sobornicești, deoarece recunoaș­tem că aceasta este a Sfântului Duh, Care sălă­ș­lu­iește în ea, hotărâm cu toată exactitatea și grija ca, asemenea modelului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa să fie înăl­țate cinstitele și sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase și pe veșminte, pe ziduri și pe lemn, în case și lângă drumuri; [și anume] icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstiților îngeri și a tuturor sfinților și cuvioșilor bărbați. Căci cu cât mai des vor fi văzuți aceștia prin reprezentarea iconică, cu atât mai mult cei care privesc la acestea vor fi ridicați să-și amintească și să dorească prototipurile și să le dea sărutare și cinstita venerare. Nu însă adevărata adorare, care, după credința noastră, se cuvine numai dumnezeieștii firi, ci ca aceea adusă chipului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii și celorlalte obiecte de cult sfinte; pentru cinstirea lor se vor aduce tămâieri și se vor aprinde lumini, după binecinstitorul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată] icoanei trece la prototip, iar cel care se închină icoanei se închină ipostasului zugrăvit în ea”¹.

La scurt timp după această biruință, liniștea Bisericii a fost tulburată din nou. Împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), deși a depus jurământ în fața Patriarhului că va respecta hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic, s-a dovedit a fi un iconomah, adică un nou prigonitor al icoanelor. Icoanele și sfintele cruci au fost adunate și arse, iar sfintele moaște distruse. Patriarhul Nichifor al Constantinopolului (806-815), autorul a două tratate împotriva iconoclaștilor, împreună cu episcopii, stareții și monahii apărători ai icoanelor, între care și Sfântul Teodor Studitul, au fost înlăturați, unii dintre ei fiind maltratați și uciși. Sfântul Teodor Studitul, starețul Mănăstirii Studion, precizează foarte clar că cinstirea icoanei lui Hristos se îndreaptă către Persoana lui Hristos: „Icoana lui Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferența de substanță, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea și închinarea ei este o închinare la Hristos, întrucât nu este închinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au și o singură închinare”².

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

În anul 843, când împărăteasa Teodora a convocat un sinod la Constantinopol, au fost confirmate hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice și cultul icoanelor, iar Patriarhul Metodie al Constantinopolului (843-847) a mărturisit biruința Bisericii asupra tuturor ereziilor din primele opt veacuri. El a alcătuit un Sinodicon, în care a prezentat învă­țătura ortodoxă, condamnând toate ereziile, și a dispus restabilirea cultului icoanelor în sfintele biserici. În ziua de 11 martie 843, la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, Patriarhul Metodie a făcut cunoscut public faptul că prima duminică din Postul Mare va fi numită Duminica Ortodoxiei, adică a dreptei credințe.

La Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruința Bisericii împotriva tuturor ereziilor, fiind pomeniți cei care au rămas fideli Bisericii în momente de grea încercare.

În Sfânta Scriptură există numeroase dovezi care reliefează îndatorirea fiecăruia dintre noi de a cinsti sfintele icoane. Deja, în capitolul întâi din Cartea Facerea se spune că Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Sa (cf. Facerea 1, 26-27). Prin urmare, omul a fost creat după chipul (icoana) lui Dumnezeu.

Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca lumea viață să aibă, și încă din belșug (cf. Ioan 3, 16; 10, 10). Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și S-a făcut Om, deoarece El este icoana Tatălui (cf. Evrei 1, 2-3). De aceea, Însuși Iisus Hristos a spus: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 12, 45; 14, 9). Sfântul Ioan Damaschin se referă la reprezentarea lui Dumnezeu în icoană, zicând: „Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut, nu ca nevăzut, ci ca pe Unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participare la trup și sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc Trupul văzut al lui Dumnezeu”³.

Sfintele icoane pictate în bisericile noastre au reprezentat biblia neștiutorului de carte, fiindcă ele au un rol important în sporirea evlaviei creștine. Icoana este un mijloc de a înțelege mai bine lucrarea de mântuire adusă de Mântuitorul Iisus Hristos. „Nu greșim atunci când facem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pământ în trup și a locuit printre oameni, Care a luat, din pricina bunătății Lui nespuse, firea, materialitatea, forma și culoarea trupului”⁴.

Creștinii evlavioși au cinstit icoanele care reprezintă praznice împărătești, pe Maica Domnului și icoanele ce înfățișează chipurile sfinților. Prezenți la Sfintele Liturghii, la slujbele și ierurgiile ce se oficiază în bisericile noastre, credincioșii sporesc în evlavie, datorită prezenței duhovnicești a sfinților pictați în icoane. Catapeteasma, ca suport cu icoane deosebite, care simbolizează Împă­răția cerurilor, îl ajută pe credincios să intre în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui. Cugetul fiecăruia se luminează văzând lumina prezenței lui Hristos, iar inima se bucură. Bucuria credinciosului ortodox continuă acasă, unde, în fața icoanelor de pe peretele dinspre răsărit, acesta săvârșește rugăciunea particulară. 

Iubiți frați și surori în Domnul,

Icoana poate fi un frumos și ales dar oferit apropiaților noștri: rude, prieteni, colegi sau cunos­cuți, cu prilejul diferitelor momente ale vieții lor, dintre care amintim ziua de naștere sau ziua onomastică. Dăruind sfinte icoane, Biblii, Psaltiri sau cărți de rugăciune, săvârșim fapte bineplăcute lui Dumnezeu.

De asemenea, o faptă bună de mare preț este milostenia față de cei aflați în nevoi, suferinzi sau bolnavi, care nu mai au pe nimeni. Prin sprijinirea bisericilor de enorie sau a mănăstirilor, asemenea ctitorilor, domnitori credincioși sau boieri din trecutul Bisericii noastre stră­mo­șești, săvârșim fapte ce se înscriu în Cartea Vieții. Aceste fapte bune reprezintă zestrea spirituală sau lumina sufletului nostru în viața veșnică.

În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este!” (Luca 6, 36). În Cartea Faptele Apostolilor citim că „rugăciunile și faptele de milostenie ale lui Corneliu s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10, 4). Sfântul Vasile cel Mare, făcând referire la actele de milostenie, afirmă că acestea rămân socotite înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Cel care dă din puținul lui celui sărac se îmbogățește duhovnicește: „Ai dat celui flămând; dar ce ai dat rămâne tot al tău și ți se întoarce cu adaos”⁵.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română a rânduit, cu șapte decenii în urmă, ca la Duminica Ortodoxiei să se realizeze în toate bisericile din Patriarhia Română colecta numită Fondul Central Misionar. Sumele colectate au fost și sunt folosite pentru derularea de proiecte și programe de asis­tență socială și filantropică. Este încă nevoie de sprijinirea lăca­șu­rilor de cult și a așeză­min­telor sociale ce aparțin Bisericii. Prin acest fond, vor fi sprijinite și unele comunități românești aflate în afara granițelor țării, în special cele care nu au un lăcaș de cult.

Să ne străduim, fiecare dintre noi, a contribui după putință la această colectă, ținând seama de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Orice ar cere de la Dumnezeu cei ce fac milostenie, îndată primesc darul cererii. Atâta cinste și îndrăznire are milostenia către Dumnezeu, că nu numai păcatele celui milostiv le spală, ci încă și moartea o alungă și se adeverește că milostenia le stă­pânește pe toate și biruiește moartea”⁶.

Să folosim timpul Postului Sfintelor Paști pentru a spori în rugăciune și fapte bune, nădăjduind că ne vom bucura duhovni­cește de marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† D a n i e l
Arhiepiscopul Bucureștilor, 
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, 
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

NOTE

¹  Pr. Sorin Șelaru (coord.), Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Ed. Basilica, Bucu­rești, ²2018, pp. 567-571.

²  Sf. Teodor Studitul, În apărarea sfintelor icoane. Dosarul unei rezistențe teologice, Antiereticul III (14), trad. diac. Ioan Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2017, p. 291.

³  Sf. Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaștilor, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, p. 41.

⁴  Sf. Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaștilor, p. 123.

⁵  Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, III, în coll. Părinți și Scriitori Bisericești, serie nouă, vol. 1, trad., introducere, note și indici de pr. Dumitru Fecioru, Ed. Basilica, București, 2009, p. 116.

⁶  Diac. Gheorghe Băbuț, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Pelerinul român, Oradea, 1994, p. 68.

Detalii

Publicat: 24 Februarie 2023

În după amiaza zilei de 24 februarie 2023, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost gazda evenimentului cultural de excepţie intitulat „Radu Macovei, mărturisitor al libertății de exprimare, apostol al culturii și presei de la Dunărea de Jos“.

Evenimentul organizat din iniţiativa ierarhului Dunării de Jos, la împlinirea a 80 de ani de la naşterea cunoscutului ziarist gălăţean, Radu Macovei, este rodul unei fructuoase colaborări dintre Muzeul eparhial şi Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, Filiala „Radu Macovei“ - Galați.

Manifestarea comemorativă a debutat în Capela Muzeului eparhial cu oficierea de către chiriarhul Dunării de Jos a Parastasului şi rostirea unui panegiric despre regretatul ziarist Radu Macovei.

La eveniment, alături de familia celui pomenit, au participat ziariști, poeţi, scriitori, preoţi, profesori şi alţi oameni de cultură care l-au cunoscut și l-au apreciat pe directorul primului cotidian din România postdecembristă.

După rugăciunile înălţate în locaşul de cult al muzeului şi cuvântul elogiativ al ierarhului locului, manifestarea a continuat în Sala ”Sergiu Dumitrescu” cu vernisarea unei expoziții ce cuprinde distincții, diplome, cărți şi obiecte care au aparţinut ziaristului comemorat.

În acest cadrul festiv a fost vizionat un colaj cu imagini din viaţa şi activitatea domnului Radu Macovei şi a fost inaugurată sculptura bust a acestuia, realizată cu mare măiestrie de artista brăileancă Ana Maria Negară, cu sprijinul financiar al Asociației „Celibidache“, jurnalistul gălăţean fiind unul dintre descendenţii cunoscutei familii Celibidache.

Pr. Rareș Bucur

Detalii

Publicat: 26 Februarie 2023

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie, a binecuvântat lucrările realizate în ultima perioadă la acest locaş de cult şi a săvârşit Parastasul cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Episcop Nifon Niculescu al Dunării de Jos.

Din soborul slujitor au făcut parte clericii Catedralei arhiepiscopale, precum şi arhidiaconul prof. univ. dr. Ioan Caraza.

Pentru a spori evlavia şi bucuria credincioşilor prezenţi la slujbă, au fost aduse spre închinare moaştele Sf. Cuv. Ioan Casian, care se află în patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale, toţi cei prezenţi având posibilitatea de a-l cinsti după cuviință pe cel cunoscut ca „teolog al virtuților creștine, fiu al pământului românesc şi mare dascăl al monahilor latini“.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit înțelesurile adânci ale pericopei evanghelice din această duminică, în care Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea este cel mai bun început al perioadei de post, iar starea de postire trebuie să fie o stare de bucurie. Prin rugăciune, post și pocăință ne pregătim aşa cum se cuvine pentru Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

La momentul cuvenit, copiii prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Întrucât de mâine începe Postul Mare, la finalul Sfintei Liturghii, arhipăstorul Dunării de Jos a rostit rugăciunea specială pentru intrarea în post.

În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit pictura diaconiconului şi a binecuvântat celelalte lucrări ample realizate în ultima perioadă la Catedrala arhiepiscopală.

Momentul solemn de astăzi a fost încununat cu săvârşirea Parastasului pentru Episcopul Nifon Niculescu, înaintaşul în scaunul Dunării de Jos, din urmă cu un veac, al Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Ierarhul locului a mulţumit tuturor celor prezenţi în această zi de sărbătoare eparhială, în care s-a arătat recunoştinţa, dragostea şi respectul pentru vrednicii înaintaşi.

La final, membrii Ansambului folcloric ”Zestrea” din localitatea Barcea, judeţul Galaţi, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc, au interpretat câteva picesne şi cântece populare vechi.

În timpul Episcopului Nifon Niculescu (1909-1921), la data de 6 august 1917, a fost săvârşită slujba de sfinţire a Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, sub domnia M.S. Regelui Ferdinand I al României şi pe vremea marelui Război european.

Lucrările la construcţia catedralei s-au desfăşurat din anul 1906 până în anul 1917. Sarcina de ridicare a măreţei biserici a fost preluată de noul episcop al Dunării de Jos, Nifon Niculescu (1909-1921), după trecerea înaintaşului său, episcopul Pimen, în scaunul de mitropolit al Moldovei.

Episcopul Nifon s-a străduit să finalizeze lucrările şi să doteze catedrala cu cele necesare slujirii. Mai mult, îl angajează pe pictorul Costin Petrescu, care îmbracă pereţii interiori ai bisericii cu o pictură în ulei, în stil realist.

La 6 august 1917, în toiul luptelor de la Mărăşeşti, din Primul Război Mondial, Preasfinţitul Părinte Nifon Niculescu a sfinţit această măreaţă cate­drală a Eparhiei Dunării de Jos.

În semn de profundă recunoştinţă şi ca un act de dreptate, în anul 2021, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la iniţiativa Înalpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, osemintele Episcopului Nifon Niculescu, au fost exhumate din cripta familiei sale de la cimitirul bucureştean „Şerban Vodă“ – Bellu pentru a fie aşezate aşa cum se cuvine, la data de 26 septembrie 2021, în spaţiul special amenajat din pronaosul Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi.

Pr. Rareș Bucur

Detalii

Publicat: 24 Februarie 2023

Astăzi, 24 februarie 2023, la sărbătoarea primei şi celei de-a doua aflări a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, s-au împlinit 115 ani de la naşterea vrednicului de pomenire Arhiepiscop dr. Antim Nica al Dunării de Jos.

Cu acest prilej, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit un Parastas pentru vrednicul ierarh Antim Nica şi pentru toţi înaintaşii în scaunul arhieresc de la Dunărea de Jos, adormiţi întru Domnul.

La slujbă au participat membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, slujitorii Catedralei arhiepiscopale şi credincioşi gălăţeni.

La final, ierarhul locului a rostit un cuvânt de învăţătură despre recunoştinţa pe care trebuie să o manifestăm permanent faţă de binefăcătorii şi sprijinitorii noştri, evidenţiind aspecte din viaţa şi jertfelnica păstorire a Arhiepiscopului Antim la gurile Dunării.

***

Arhiepiscopul Antim Nica s-a născut la 24 februarie 1908, în satul Bogzeşti (ţinutul Orhei) din Basarabia, un sat mic de răzeşi, aşezat în mijlocul codrilor, ce număra la acea vreme cu puţin peste 100 de case. Tatăl său, Ananie Nicov (†1939), fusese, până la naşterea lui Antim, învăţător în sat, după care a fost hirotonit diacon. Mama, Anastasia, deşi suferindă, şi-a dedicat întreaga viaţă creşterii celor 12 copii. La botez, ierarhul de mai târziu a primit numele Alexandru. Trăind într-o familie numeroasă, tânărul Alexandru a trebuit să lucreze pământul alături de părinţii şi fraţii săi. În vara anului 1927 îşi termină studiile la această prestigioasă şcoală, eliberându-i-se Diploma de absolvire a Seminarului Teologic din Chişinău, semnată şi de preotul Grigore Pişculescu (Gala Galaction), care a fost preşedintele Comisiei de examinare. Între anii 1927-1931 a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău.

Este tuns în monahism la Mănăstirea Curchi din ţinutul Orhei, în ziua de 24 iunie 1935, de către mitropolitul Gurie, care-i dă numele Antim, amintind de marele ierarh Antim Ivireanul. La praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1935 primeşte hirotonia întru ierodiacon, la 11 aprilie 1936 este hirotonit ieromonah, la 21 mai 1939 este hirotesit protosinghel, iar pe 8 noiembrie 1940 primeşte hirotesia întru arhimandrit.

A fost ales episcop al Cetăţii Albe-Ismail şi a fost hirotonit arhiereu în ziua de 23 ianuarie 1944, prin mâinile şi rugăciunile mitropolitului Irineu al Moldovei şi Sucevei, arhiepiscopului Efrem al Chişinăului şi episcopului Policarp al Americii, iar la scurt timp, când episcopul Cosma Petrovici este silit de autorităţile de atunci să se retragă, Antim Nica este numit episcop-locotenent la Galaţi, fiind instalat la 15 septembrie 1947.

În urma pensionării episcopului Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, Colegiul Electoral Bisericesc alege, la 10 iunie 1973, ca episcop eparhiot la Galaţi pe episcopul-vicar Antim, fiind instalat în scaun de patriarhul Justinian, în ziua de 19 august 1973.

În anii de păstorire la Galaţi, arhiepiscopul Antim a avut o deosebit de bogată activitate, atât pe plan administrativ, cât şi pe plan spiritual, printre altele punând în valoare şi aducând la lumină complexul paleocreştin de la Niculiţel (locul unde au fost descoperite moaştele Sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip).

Ultima parte a vieţii sale, deşi marcată de o suferinţă trupească, i-a fost mult mângâiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, care l-a slujit ca arhiereu-vicar timp de 4 ani şi care i-a continuat cu mult zel opera în Via Domnului de la Dunărea de Jos.

Arhiepiscopul Antim şi-a început călătoria cea cerească pentru întâlnirea cu Cel căruia I-a slujit cu atât de multă credinţă chiar în Ziua de Înviere a anului 1994.

Trupul arhiepiscopului dr. Antim Nica a fost aşezat în pronaosul Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, unde odihneşte şi astăzi, aşteptând Învierea cea de Apoi.

Pr. Rareș Bucur